Articole Blog – Psihoterapie

7 ritualuri pentru un somn linistit

Publicat pe / în /de

Somnul este hrana pentru creier, indiferent daca ne referim la un copil, ori la un adult. Somnul modifica dispozitia, comportamentul, performantele si personalitatea.

Daca ne gandim la bebelus, un somn sanatos este esential pentru creierul lui aflat in dezvoltare. Privarea de somn in timpul copilariei poate afecta dezvoltarea neurologica.

Deoarece tratarea problemelor de somn este mai dificila decat prevenirea lor, parintii trebuie sa inteleaga ca au un rol esential privind incurajarea unor obiceiuri de somn sanatoase. Procesul de adormire se invata iar creierul in dezvoltare are nevoie de odihna pentru a-si dezvolta capacitatea.

Bebelusul este o fiinta nonverbala ce percepe lumea in principal prin senzatii si nu dintr-o perspectiva rationala. Acesta depinde in totalitate de apartinatori pentru a supravietui. E necesar ca parintele sa-si constientizeze responsabilitatea vizavi de cresterea armonioasa din punct de vedere fizic, cognitiv si emotional a propriului copil. Acesta trebuie sa poata fi un cititor avid al nonverbalului si capabil sa transmita atat verbal, si in special nonverbal ceea ce este benefic si necesar pentru dezvoltarea armonioasa a copilului. Bebelusul nu stie exact ce simte si cum simte, ce isi doreste, ori ce il supara. Parintele trebuie sa inteleaga, sa ghiceasca, ori sa isi imagineze ce se intampla acolo inauntrul bebelusului, cu alte cuvinte sa ii poata inventa lumea interioara, sa il ajute sa o defineasca. Aceasta capacitate a parintelui este strans legata de modul in care si parintii lui l-au ajutat sa isi defineasca lumea interioara atunci cand era bebelus.

Deoarece regularitatea obiceiurilor asigura sanatatea unui bebelus, in ceea ce priveste somnul, e foarte important ca parintele sa respecte nevoia de odihna si sa nu intrevina in procesul de somn natural. Desigur, nevoia de somn se modifica pe parcursul cresterii. Un bebelus de o luna va avea mai multe cicluri de somn decat unul de 12 luni si pe masura ce inainteaza in varsta acestea se raresc.

Ritualuri pentru un somn linistit

Mai jos prezint cateva exemple de ritualuri ce pot contribui la un somn linistit, cu mentiunea ca e necesar ca bebelusul sa nu fie bombardat cu stimuli diversi in acelasi timp. Mediul trebuie sa fie unul relaxant si nu stimulant:

  1. O baie calda poate ajuta copilul sa se relaxeze si sa se pregateasca de somn.
  2. Masajul usor il poate face sa se simta mai confortabil.
  3. Ascultarea unei muzici linistitoare, sau a sunetelor din natura il poate ajuta sa adoarma usor.
  4. Ascultarea vocii linistitoare a mamei care ii poate citi o poveste, ori ii poate canta.
  5. Reducerea treptata a nivelului de lumina din camera ii poate induce un sentiment de relaxare.
  6. Aducerea unor obiecte de confort, cum ar fi un animal de plus, ori o perna il pot linisti.
  7. Exprimarea de afectiune prin mangaiat usor si leganat ii pot induce un sentiment de confort.

E greu sa fii adult

Publicat pe / în /de

Suntem fiinte pline de contradictii. Cand am fost mici neputinta ne-a facut sa idealizam puterea adultilor iar cand am crescut am plans paradisul pierdut, impotrivindu-ne. Cel mai greu lucru pe care omului ii este dat sa il faca este sa accepte procesul de maturizare, sa si-l doreasca cu adevarat, sa si-l asume. Probabil, daca nu ar exista suferinta, nici procesul de maturizare nu ar fi posibil.

Plecam la drum cu o serie de potentialitati, mediul in care crestem ne formeaza si ne deformeaza si la un moment dat ajungem sa ne intrebam cine suntem cu adevarat. In cel mai fericit caz pornim pe un drum al descoperirii de sine care nu e lipsit de durere si de un sentiment al infrangerii. Procesul de crestere presupune si o coborare in iad, in subteranul fiintei noastre unde intalnim balaurii pusi in noi, balaurii creati de viata noastra emotionala si de modul in care am reusit la un moment dat sa dam o semnificatie lucrurilor experimentate pe propria piele. Lucrurile pe care le-am auzit despre noi, alaturi de lucrurile pe care am invatam sa ni le spunem ne definesc realitatea si ne ofera experienta vietii, insa o experienta subiectiva, formata si deformata, cateodata, sau de cele mai multe ori nepusa la indoiala.

Limitarea la propriul unghi, la un microunivers produce cea mai mare suferinta. Lumea este atat de mare, perceptia poate fi atat de variata iar noi suntem atat de mici. Cu toate astea suferinta este de cele mai multe ori atat de mare. Te-ai gandit vreodata ca poate te iei prea in serios? Cu cat devii mai flexibil in a rationa cu atat iti dai seama de relativitatea vietii, a experientelor si de fluiditatea fiintei.

Trecerea de la principiul placerii la principiul realitatii este de fapt maturizarea psihica. Sa acceptam ca viata nu ni se intampla noua si nu e despre noi, ci depinde de noi sa o facem despre noi e greu de acceptat. Ne luptam cu nedreptatea, cu senzatia ca oamenii ar trebui sa fie intr-un anume fel pentru ca noi sa fim multumiti, ca ar trebui sa existe echitate, ne bosumflam ca nu ne convine o situatie in care chiar noi ne-am pus pentru ca atat am putut, ca pierdem relatii, ca altii au fost mai buni sau mai potriviti decat noi in anumite situatii, ca suntem trecatori sau ca nu reusim din prima ce ne-am propus. Sunt doar cateva exemple ce genereaza adevarate catastrofe emotionale. Catastrofe pentru ca asa se simt, pentru ca asa definesc realitatea. Care realitate? Povestea de si-o spune fiecare despre viata lui. La asta se rezuma, la firul narativ interior, la nivelul de blandete si de constructivitate al fiecaruia, la firicelul de viata sau de moarte care predomina in interiorul fiintei.

Maturizarea asta psihica aduce si ceva bun? Ar intreba cineva care e deja oripilat de cat de greu si nedrept se simte totul. Nu aduce fericire, insa aduce mai putina suferinta, mai multa acceptare, mai multa deschidere fata de tot ce e viu si datator de viata, o centrare si o smerenie vizavi de natura umana. Esti unul dintre oameni, facand din tine centrul tau de echilibru, omul tau cu care vei petrece toata viata.

Psiholog Diana Boitas: „Credintele irationale adanc inradacinate ne limiteaza adevaratul potential”

Publicat pe / în /de

Cele mai importante credinte se formeaza in etapa copilariei si se manifesta de-a lungul vietii noastre. Ele sunt, de fapt, niste puncte de vedere despre noi insine, despre cei din jur si viata in general care ne „dicteaza” inconstient comportamentul si modul in care percepem lumea. Am mers la cabinetul individual de psihologie Diana Georgiana Boitas si am discutat despre originea credintelor limitative, modul in care ne influenteaza viata de zi cu zi si, mai ales, ce solutii avem la indemana pentru a trai in armonie cu noi insine si cu societatea.

„Influenta mediului asupra individului difera in functie de structura si predispozitiile lui”

Cum ne nastem, ca o foaie alba de hartie sau cu o serie de predispozitii?

Omul vine pe lume cu o zestre genetica si cu o serie de potentialitati. Mediul in care creste si se dezvolta (familia de origine, scoala, grupuri sociale, etc.) isi pune amprenta puternic asupra structurii adultului in devenire. Influenta mediului asupra individului difera in functie de structura si predispozitiile lui. Putem zice ca, in final, suntem un amestec de natura si cultura, iar proportiile sunt diferit mixate de la om la om.

Cat de importanta este copilaria ca si etapa de dezvoltare?

Copilaria este forte importanta pentru dezvoltarea emotionala. Omul cand se naste invata despre lume prin intermediul simturilor, creierul nefiind inca dezvoltat. Intai simte si abia apoi se dezvolta partea cognitiva. Pe masura ce invata despre viata (in functie de structura lui si de mediu) se creeaza si tot felul de mecanisme automate de adaptare.

Ne puteti da un exemplu?

lata-l: daca parintele este bun si iubitor doar atunci cand copilul are performante la scoala sau face tot ceea ce i se cere, acesta va invata ca este demn de lubire, doar conditionat, iar stima lui de sine va avea de suferit. Asa apar credintele irationale, limitative care au la baza con-vingeri despre sine, despre ceilalti, despre viata, care se inradacineaza adanc si care conduc din umbra comportamentele. Un astfel de copil poate sa isi spuna inconstient: ,,Sunt valoros doar daca am cele mai bune rezultate la scoala sau doar atunci cand satisfac nevoile si dorintele celuilalt”. Actiunile lui vor fi doar o rezultanta a credintelor limitative.

„Noi suntem un proces, ne transformam in permanenta”

Sa intelegem ca aceste credinte limitative sunt inconstiente?

image

Da. Cu mintea de copil poti alunge la niste interpretari gresite ale realitatii considerate adevaruri si care te pot urmari toata viata, pentru ca isi produc efectele din inconstient. Problema cu aceste credinte nu este ca se formeaza, ci ca nu mai sunt puse la indoiala, chestionate si modificate in functie de realitate, iar omul ajunge sa functioneze pe pilot-automat, facand aceleasi greseli, avand aceleasi tipuri de reactii, intrand in aceleasi tipuri de relatii etc. Altfel spus, credintele irationale adanc inradacinate ne limiteaza adevaratul potential.

Credintele limitative inradacinate se creeaza doar intr-o anumita perioada a vietii ori perpetuu?

In prima parte a vietii iau nastere doua sisteme de credinte: unele rationale, coerente, logice si unele rationale, imitative sau dezadaptative. De ce apar? Pentru ca avem un creier orientat catre rezolvarea de probleme. Desi cele mai multe se creeaza in prima parte a vieti, nu trebuie sa uitam ca noi suntem un proces, ne transformam in permanenta, prin urmare si credintele apar in functie de experienta continua.

„Aceste scheme irationale produc o suferinta foarte mare”

Exista niste credite irationale mai des intalnite pe care le puteti mentiona?

Pot face referire la trei categorii mai des intalnite care pot genera depresie si anxietate. Prima este: „Trebuie sa fac cat de bine se poate mereu si sa fiu aprobat mereu de ceilalti, altfel este ceva in neregula cur mine”. O a doua categorie ar fi: „Oamenii cu care relationez (familie, prieteni, colegi) trebuie sa ma trateze corect, cu consideratie si chiar special avand in vedere ca sunt un om deosebit”. In final, o a treia categorie de credinte irationale este: „Conditiile in care triesc trebuie aranjate astfel incat sa am usor, repede, fara efort tot ceca ce imi doresc, tot ce comand. Este de nesuportat pentru mine ca aceste conditi sa ma frustreze”.  Aceste scheme irationale produc o suferinta foarte mare, decarece pastreaza individul inchistat in rigiditate si sub tirania lui „trebuie”, iar viata este dimpotriva, despre fluiditate.

Care sunt riscurile pastrarii acestor credinte limitative?

Riscurile sunt mari, iar cel mai mare este o viata traita in suferinta si nu la adevaratul potential. Oamenii se pot trezi ca isi pierd vitalitatea si creativitatea, ca actiunile lor isi au radacina in frid, ca raman blocati in joburi care nu ii satisfac ori in relatii abuzive etc. Observa tot felul de repetitii, insa nu sunt in controlul vietii lor, pentru ca nu mai pun la indoiala modul in care gandesc si simt. Sa nu uitam ca o actiune este doar un rezultat al unui mod de gandire si simtire ori o oglinda a vietii interioare.

„Pe masura ce sunt descoperite, pacientul este ajutat sa faca modificarile dorite”

Daca sunt inconstiente, aceste credinte pot fi modificate?

image

Terapia este un proces de invatare, solutia pentru a te cunoaste mai bine, pentru a identifica tote acele credinte irationale care te influenteaza negativ din umbra si a le putea modifica ori inlocui. Singur este greu, pentru ca rezistentele sunt in functiune. Un specialist care si-a parcurs deja propriul proces terapeutic, deci are o mai mare coerenta psihica, te poate ajuta sa observi mai usor ceea ce singur este extrem de greu sau imposibil.

Cum le descoperim in timpul terapiei?

Credintele limitative pot fi descoperite prin intermediul starilor afective negative ce apar constant in cadrul procesului terapeutic. Pe masura ce sunt descoperite, pacientul este ghidat sa le testeze validitatea (caracterul rational) si utilitatea lor (avantajele si dezavantajele mentinerii lor) si apoi ajutat sa faca modificarile dorite.

Deci nimic nu este imposibil!

Vestea buna e ca si creierul nostru are o exceptionala capacitate de schimbare si adaptare, adica poate invata, se poate dezvolta si poate invata din nou.

Aceasta este neuroplasticitatea: noi conexiuni neuronale se formeaza pe masura ce invatam. Din fericire, observ tot mai multi oameni care se indreapta catre terapie, care sunt asumati si curiosi sa se dezvolte din dorinta de a trai altfel, mai bine, mai linistit si mai liber.

 

Sursa articol:  www.taifasuri.ro

Chimia fericirii din creierul nostru

Publicat pe / în /de

Stiai ca organismul nostru produce anumite chimicale care sunt procesate de creier si care ne dau stare de bine, de fericire, sau din contra stare de rau, de nefericire, in functie de echilibrul lor?  Stiai ca depinde si de tine sa ai o stare emotionala si fizica mai buna?

Nu-i asa ca aceasta este o veste buna? Vrei sa afli si tu cum ne ajuta si cum ne incurca chimicale din creier, adica neurochimicalele? Si poate vrei sa vezi si ce poti sa faci pentru a genera producerea lor, pentru a le activa, pentru a te ajuta singur si pentru a-ti schimba starea de spirit?

Ei bine, neurochimicalele reprezinta partea chimica din creier care ne mobilizeaza, ne pune in miscare, ne da emotii si  senzatii, ne face sa functionam optim.

Haide sa vedem acum care sunt cele mai importante neurochimicale, care ne dau stare de bine, elementele cheie ale fericirii umane, asa numitele “happy chemicals”.

Dopamina – molecula recompensei, sau hormonul placerii, se elibereaza atunci cand ducem la bun sfarsit o actiune care ne face placere, atunci cand traim lucruri positive, sau suntem recompensati pentru un comportament. De exemplu atunci cand iti doresti foarte mult un lucru si in sfarsit il realizezi, sau atunci cand marchezi un gol, sau atunci cand mananci ceva care iti place si care este asociat in memoria ta cu ceva extrem de placut. Dopamina dezvolta motivatia, invatarea si placerea si iti da determinarea de a atinge scopuri, teluri.

Deficienta de dopamina: amani lucrurile, ai stima de sine scazuta, iti lipseste motivatia, ai energie scazuta, esti incapabil sa te focusezi pe ceva, simti anxietate si lipsa de speranta.

Ce poti face:

  • Dormi suficient, adica 7-9 ore pe zi;
  • Implica-te in actiuni de voluntariat;
  • Fa-ti liste “to do” si urmeaza-le;
  • Stabileste-ti scopuri pe termen scurt, mediu si lung;
  • Creeaza ceva: poezie, muzica, arta, scrie un jurnal;
  • Sarbatoreste micile realizari zilnice;
  • Aloca timp pentru exercitii fizice.

 Oxitocina – molecula increderii, hormonul corelat cu legaturile interumane, este responsabil pentru nivelul nostru de incredere si se elibereaza atunci cand traim apropierea de cineva. De exemplu se elibereaza atunci cand ne tinem de mana cu cineva, imbratisam pe cineva, avem parte de contact fizic. Atunci cand se elibereaza oxitocina creste si nivelul nostru de echilibru emotional, ne simtim mai siguri pe noi si suntem mai deschisi la colaborare si negociere. Oxitocina iti da sentimentul de incredere, te motiveaza sa construiesti si sa sustii relatii, are rol important in crearea legaturilor interumane.

Deficienta de oxitocina : te simti singur, ai nivel ridicat de stress, iti lipseste motivatia, ai energie putina, te plictisesti, esti deconectat de la relatii, simti anxietate, ai insomnie.

Ce poti face :

  • Ofera o imbratisare cuiva, o atingere fizica;
  • Fii generos cu ceilalti;
  • Socializeaza cat mai mult;
  • Ia-ti un animal de companie;
  • Mergi la masaj sau acupunctura;
  • Fa zilnic exercitii fizice;
  • Practica meditatia sau yoga.

Endorfinele–moleculele analgezice care ne ajuta sa gestionam durerea fizica si se elibereaza cand facem sport, cand alergam, cand traim activitate fizica intensa, dusa la extrem. De exemplu atunci cand te ranesti, pe moment se elibereaza endorfine ca sa te ajute sa nu simti durerea imediata si sa poti trece peste momentul dificil. Practic endorfinele elibereaza o scurta euforie care acopera durerea fizica si sunt raspuns la durere si stres pentru a evita depresia si anxietatea.

Deficienta de endorfine: simti anxietate, depresie, junghiuri si dureri, insomnie, sau comportament impulsiv.

Ce poti face :

  • Razi/plangi alaturi de cei dragi;
  • Practica aerobic si acupunctura;
  • Mananca ciocolata neagra, mancare picanta;
  • Danseaza si canta;
  • Fa exercitii fizice, masaj, meditatie;
  • Practica hobby uri.

Serotonina – molecula increderii in sine, data de securitatea pe care o avem cand ne simtim importanti din punct de vedere social, avem un statut social, suntem apreciati, suntem admirati. De exemplu atunci cand prezinti o lucrare in fata clasei si esti aplaudat sau apreciat, te simti bine, esti stapan pe tine si se elibereaza serotonina. Ea are rol important in prevenirea depresiei pentru ca te face sa te simti important intre oameni si intre prieteni.

Deficienta de serotonina: ai stima de sine scazuta, esti foarte sensibil, simti anxietate, atac de panica, ai apetit alimentar crescut, esti lipsit de speranta, ai fobie sociala, insomnie.

Ce poti face :

  • Bucura te de natura, stai cat mai mult in aer liber;
  • Fa exercitii fizice;
  • Mergi la masaj;
  • Stai mult la soare (vitamin D);
  • Reaminteste-ti momentele care conteaza pentru tine;
  • Dormi suficient (8-9 ore pe noapte);
  • Mananca sanatos;
  • Spune ‘multumesc!’.

Concluzii pe scurt, de tinut minte, sau ce ne ajuta:

 Sa cautam lucruri noi care ne motiveaza, ne fac placere si care ne ofera recompense (dopamina)

  • Sa construim relatii bune cu oamenii (oxitocina);
  • Sa facem sport, activitate fizica (endorfinele);
  • Sa ne inconjuram de oameni care ne apreciaza si care ne valorizeaza (serotonina).

Despre pierderi si noi orizonturi – nimic nu se pierde totul se transforma

Publicat pe / în /de

Finalul unui an si inceputul altuia au reusit mereu sa ma aduca mai aproape de mine si asta pentru ca ma pun fata in fata cu efemeritatea si cu ireversibilitatea specifice vietii. Cand se mai duce un an, mintea mea incearca inconstient sa clasifice. Apoi imi dau seama ca am nevoie de bilant, am nevoie sa masor pentru a-mi putea dori, pentru a putea tinti de acum inainte, pentru a ma simti “pe drum” ascensiv.

Pentru mine directia este importanta. Nu ma agat neaparat de tinte, de cele mai multe ori stiu ce-mi doresc, sau ce am nevoie, insa nu ezit sa ma razgandesc, ori sa reconsider, atunci cand elementele-surpriza ale vietii isi fac aparitia. Imi amintesc cum in prima parte a vietii, a te razgandi reprezenta pentru mine o dovada de lipsa de verticalitate si seriozitate si imi producea un mare disconfort din cauza lipsei de control. Nu acceptam asta din partea mea si nu mai zic de cum imi impacta acest lucru relatiile. Rigiditatea are un pret mult prea mare si doar suferinta mi-a deschis poarta catre o gandire mult mai nuantata. Cand te doare, intre a cauta un tap ispasitor si a te uita mai atent la tine, cred ca a doua varianta este mereu cea mai productiva decizie. Din pacate, a fi mai atent la tine nu e suficient fara a trece printr-un proces terapeutic cu un om care si-a parcurs deja drumul prin propriile tenebre, care are o structura psihica mult mai coerenta si este capabil sa creeze suportul si spatiul sigur in care iti poti cauta propriile raspunsuri.

Invatam si ne dezvatam prin intermediul relatiilor, insa nicio schimbare nu are loc in 7 pasi, precum vehiculeaza genul acela de articol al vremurilor noastre. Punctul de evolutie in care am ajuns pune in pericol rabdarea. Exista multa informatie simplificata si accesibila oricui, insa eu simt ca s-a pierdut mult din substanta. Ca si societate am castigat foarte mult, insa individual am pierdut si tot pierdem. Problema cu abordarile de genul “scapa de anxietate in 3 pasi” si “transforma-ti complet viata in 6 luni” este ca, privit dintr-un unghi pe de-o parte a baricadei, se observa cum omul ramane pradatorul suprem al acestui ecosistem, folosindu-se de lipsa de informare, ori de naivitatea semenilor sai. Privit dintr-un alt unghi, pe cealalta parte a baricadei, oamenii ajung sa considere ca au ei un defect pentru ca nu reusesc sa puna in practica o iluzie vanduta mult prea scump.

Nu s-a nascut nimeni invatat, avem voie sa nu stim, insa e important sa fim curiosi si dornici sa aflam cat mai multe lucruri pentru a experimenta viata in favoarea noastra. Avand in vedere ca omul este format din tot felul de mecanisme automate exersate in permanenta, cum ai putea crede ca schimbarea e rapida si usoara? Da, ar fi frumos, daca ar fi si adevarat. Tot ce are valoare necesita insa timp, efort si un travaliu potrivit ritmului fiecaruia.

Apropierea de mine, adica intelegerea mai mare a propriei persoane si conectarea la tot spectrul de emotii, nu mi-au adus o fericire si o implinire absoluta. Simt nevoia sa demitizez ideea asta. Mi-au adus un grad mai mare de constientizare, deci o mai mare libertate astfel incat sa simt ca eu traiesc viata, nu sa fiu traita de ea. Niciodata nu terminam sa devenim ceea ce suntem. Cuvintele pe care le voi pune pe hartie peste niste ani vor reflecta omul care voi fi atunci, la fel cum vocea mea de azi reflecta doar punctul in care am ajuns azi. Ne transformam in permanenta, lumea in care traim se transforma si asta face parte din frumusetea vietii desi ne provoaca si multa anxietate de cele mai multe ori.

Aceasta serie de pierderi cu care inevitabil ne confruntam cu totii detine samburele transformarii, regenerarii si maturizarii. Am fost si voi fi mereu sensibila la pierderi si este uman. E dureros si ma intristeaza cand ma desprind de un loc, moare o persoana apropiata, se dilueaza relatia cu un om drag, se termina o etapa din viata. Trairea emotiilor negative si parerea de rau sunt parte din experienta si le las sa ma locuiasca fara judecata, insa nu pierd din vedere ca la orizont este mereu un taram nou ce asteapta sa fie descoperit. Si cum ar fi posibila noua descoperire fara amprenta pe care a lasat-o in tine acel om care s-a dus, acel loc de care te-ai indepartat, ori acea etapa care s-a finalizat? Avem multe dolii de purtat si e important sa nu sarim etape si sa ne lasam sa jelim, pentru a putea privi cu bucurie din nou la orizont.

Desi diferiti in esenta, avem atat de multe in comun. Parcurgem cam aceleasi tipuri de etape si avem cam aceleasi tipuri de experiente. Ma gandesc la vorbele lui Terentiu, atat de simple si de puternice, mereu la loc de cinste- “Nimic din ce este omenesc nu mi-este strain”.

Frica de singurătate

Publicat pe / în /de

Frica este o emoție neplăcută și intensă ce se referă la o anticipare a unui rău ce se poate întâmpla. Dacă privim cealaltă față a monedei, trebuie să admitem că este și o emoție necesară, importantă pentru supraviețuire. Sentimentul de frică servește și ca un scut de evitare a unor pericole.

Cele șase mari frici în viață sunt: frica de prăbușire psihică, frica de singurătate, frica de intimitate, frica de vătămare, frica de succes și frica de moarte.

Deși frica de singurătate apare cu intermitențe în viața fiecăruia dintre noi, modul de gestionare diferă în funcție de cum am experimentat fiecare perioada timpurie a vieții.

Atunci când copilul este mic și depinde total de mamă pentru a-i asigura protecție și un sentiment de siguranță, acesta este un mic narcisic și nici nu poate fi condamnat. El nu poate supraviețui în mediul extern, perceput ca fiind periculos, fără mamă. Este perioada în care persoana de îngrijire este folosită în scopuri narcisice, pentru întărirea stimei de sine. Mama trebuie să îl hrănească, să-l schimbe pentru a-i alunga disconfortul, să-l liniștească, să-i conțină emoțiile, să-i răspundă într-un mod racordat pentru ca acesta să gestioneze potrivit frustrarea, pierderea, furia și dezamăgirea, să-l oglindească, să-l protejeze, să-i transmită că nevoile lui sunt importante pentru ea, să comunice cu el. Se observă că la început nu există limite între mamă și bebeluș. Ei sunt unul. Pe măsură ce bebelușul primește ce are nevoie, începe să se acomodeze la mediul exterior și crește, nu mai are nevoie de relația simbiotică de până atunci și începe să accepte limitele si delimitările de ceilalți. Totul se petrece armonios dacă mama reușește să-i conțină emoțiile, să îl susțină în tendința lui de explorare a mediului, să-l asigure de disponibilitatea ei fizică și emoțională. Acest “maternaj suficient de bun”(Winnicott) îi permite copilului să depășească starea de narcisism primar.

Dacă persoana de îngrijire nu a reușit să gestioneze primele frici de singurătate din perioada timpurie, umbra acestora va fi depozitată în memoria copilului și îl va urmări pe tot parcursul vieții de adult. Acesta îi va folosi pe ceilalți ca pe niște obiecte pentru a se simți protejat și pentru a-și anihila singurătatea.

Adultul îi va considera pe ceilalți oameni ca fiind părți din sine, la fel ca și bebelușul narcisic și va avea pretenții nerealiste și tiranice față de ei. Atunci când ceilalți îi răspund într-un mod diferit decât în concordanță cu dorințele lui, acesta va reacționa cu mânie profundă, ca și cum propriul braț nu se ridică conform propriei mișcări.

Alte două dificultăți ce apar în dezvoltarea ulterioară sunt: frica de agresivitate echivalată cu abandonul și instabilitatea stimei de sine care provoacă frica de respingere.

Dacă fricile au fost gestionate printr-un maternaj suficient de bun, adultul va avea capacitatea de a fi singur, de a forma un cuplu, sau de a avea prieteni. Perioadele de singurătate nu vor echivala cu un cataclism, acesta va avea ancore bune care îi vor diminua senzația de singurătate și de lipsă de protecție și își va alege atașamentele potrivite pentru el și nu va avea pretenții nerealiste de la oamenii din jur.

Jocul propriei minți și conștientizarea nevoilor emoționale

Publicat pe / în /de

Sã fii conștient. Să te lași să fii prezent. Să te lași să fii în corp. Să simți ce simți. Să iți dai voie să recunoști când ți-e frică, când ești mic, când ai regresat în copilul neajutorat de altă dată. Să accepți că ai nevoie de o vorbă bună, de o mângâiere, de iertare, de îngăduință, să accepți că tânjești, că ai și plăceri meschine. Să accepți că ai nevoie și de alții. Să ceri să fie și despre tine fără să te simți vinovat. Să accepți că nu ești suficient și că nu e un capăt de lume. Dacă ai fi, nu ai mai avea încotro să te îndrepți. E o binecuvantare să simți că mai ai de făcut un pas. E o binecuvântare să fii în mișcare.

Să ții cont de nevoile tale înseamnă să îți cunoști granițele. Știi unde începi și unde se termină ființa ta? Te-ai întrebat vreodată dacă limita ta e de fapt echivalentă cu “atât cât poți duce”? Și dacă nu e nevoie să duci atât cât poți duce? Daca ai fi mai îngăduitor cu tine ce s-ar întampla? Ai pierde iubirea celorlalți? Te-ar considera un om rau? Asta înseamnă că și tu te-ai considera un om rau, lipsit de valoare? Nu ai mai fi acceptat? Să fii îngăduitor cu tine are un preț. Totul are un preț. Întrebarea este dacă ești dispus să îl plătești în favoarea sau în detrimentul tău.

Întorcându-mă la nevoi, ele nu pot fi conștientizate, acceptate și luate în seamă fără o apropiere de propriile emoții. Dar de ce fugim cu toții când vine vorba de emoțiile negative? De teamă că o să doară.

Însă, chiar dacă simți ce simți, nu va dura o eternitate. Ai mai auzit asta, nu-i așa? Iată încă un adevăr banalizat dacă nu e simțit chiar de tine, pe pielea ta. Nu prea ajută când auzi sau citești adevărurile altuia, nu-i așa? Ajută pe moment, poate. Ceva din tine vrea să înțeleagă, vrea să simtă, vrea să rezoneze, vrea o explicație, vrea un stâlp de care se poate sprijini. Ai nevoie de o certitudine, de un adevăr. Cu toții avem, să știi. Așa e natura umană. Deși suntem diferiți, în esență avem multe în comun. Te invit să îți amintești de o situație în care credeai că e sfârșitul lumii. Acum privești diferit totul, nu-i așa? Totul a trecut precum trec norii. Și cu toate astea, când se va mai intampla un lucru neplăcut de intensitate mare vei simți poate la fel.

Întrebarea mea pentru tine este: iți poti conștientiza jocul propriei minți?

Nu inseamnă că dacă simți ce simți și pare că ești pe fundul gropii vei și rămâne acolo. Nu știu dacă te-ai lăsat să simți ce simți. Poate ai facut-o și văzând cum ești în picaj liber te-ai speriat și ai frânat. Ți-ai spus că nu ai voie să te lași să simți ce e de simțit pentru că e un teren dureros. Și mai e și necunoscut. Asta e un combo mortal. Necunoscutul, având la bază tot felul de temeri, generează o durere închipuită, una potențială. Din păcate nu reușești de cele mai multe ori să conștientizezi că ceea ce te înspăimântă este un produs al minții tale. O teamă doar cu forma, însă fără conținut. Te-ai vizualizat vreodată în acest joc al minții? Când durerea este foarte mare nu prea poți face un pas în lateral pentru a te uita detașat la ce se întamplă cu tine, în tine. Și nici măcar nu ești de condamnat. Însă poate fi și altfel.

Militez pentru a simți ce e de simțit și a lăsa apoi locul rațiunii pentru a găsi soluții. Mintea și corpul sunt Yin și Yang.

Vedem viața prin propriile lentile influențate de ceea ce trăim, simțim, ni se întâmplă, experimentăm. Cum am putea vedea noi o realitate obiectivă, un adevăr central, atâta timp cât totul e modificat de fiecare dintre noi?

Când iți dai seama de jocul minții și de faptul că realitatea ta este doar realitatea ta și nu una obiectiva, ajungi să te iei mai puțin în serios.

A nu se intelege că mă refer la o lipsă de interes, o resemnare, o detașare sau negare. Mă refer la fluiditate. Și nu e ușor să fii fluid, însă e o variantă de a trăi la care merită să aspiri.

Terapia este o reluare a parentajului

Publicat pe / în /de

„Dacă nu ne putem deschide nici măcar față de o persoană în timpul vieții noastre, nu am trăit deloc cu adevărat.”

Noi toti facem alegeri zi de zi si avem mereu un motiv si un scop. Motivatia este legata de a evita suferinta si de a cauta placerea. In fond, cele doua sunt fete ale aceleiasi monede. E ca si cum avem nevoie in permanenta de un antidot pentru suportarea existentei.

Cei care aleg sa inceapa un proces psihoterapeutic, o fac din suferinta, sau din dorinta de a cauta placerea de a se regasi, de a ajunge in centrul pamantului lor. Oricum am spune, din orice unghi am privi, ceva lipseste. Ca daca n-ar lipsi, nici viata nu ar avea prea mult sens.

Durerea lor insuportabila este cauzata de rezultatele defectuoase ale relatiilor cu parintii. In terapie oamenii vin de cele mai multe ori blocati in tipare de simtire, gandire si comportament care se dovedesc distructive, atat pentru ei, cat si pentru ceilalti.

Subliniez ca ne face rau atat ce e indreptat catre noi, cat si ce e indreptat catre exterior. Noi si ceilalti suntem interconectati si nu degeaba atunci cand transmitem ceva negativ catre altcineva reactia este precum un bumerang. Se intoarce mereu si aduce un plus de agresivitate, furie si un plus de energie negativa care contribuie la modul in care ne simtim si ne comportam.

Inconstient, cine incepe o terapie este in cautarea unei figuri puternice, capabila sa ii ghideze catre ei insisi. Motivele verbalizate sunt in general de suprafata, departe de adancime si legate de simptome.

Insist mereu pe ideea ca un simptom trebuie privit mai degraba ca un strigat de ajutor, un semn pe care il primim de la noi insine atunci cand ceva nu functioneaza cum trebuie in noi. Simptomul este varful de aisberg, este ceea ce se vede si are nevoie sa fie privit si inteles. Dedesubt este puroiul. Acolo trebuie intervenit, insa cu mare delicatete. Suntem niste copii atunci cand trebuie sa ne privim durerea, cauza pentru care ajungem sa ne confruntam cu depresii, anxietate etc. Si e de inteles ca reactionam ca niste copii. Nu e de blamat. La un moment dat in dezvoltarea noastra am ramas blocati pentru ca nu am reusit sa gestionam tot felul de dureri. Poate nu am fost ajutati, sau poate am avut un fond mai sensibil, sau poate am interpretat lucruri eronat, oricum, e valabil pentru toata lumea. Diferenta este doar de grad.

Nu iese nimeni din copilarie netraumatizat. Asta ar trebui sa te faca sa te simti mai aproape de aceasta lume in care traim. Avem in comun atat de multe lucruri, cu toate ca fiecare este unic si diferit.

Terapia este o reluare a parentajului. Sarcina terapeutului este sa raspunda intr-o maniera sanatoasa pentru a putea corecta tiparele distructive. Jung zicea la un moment dat ca poate educa doar cineva care este educat. In cazul terapeutilor acest lucru se traduce in a avea propria psihoterapie de lunga durata parcursa. Acesta este cel mai important instrument ce poate fi folosit in a servi drept ghid unui alt om. Fara cunoastere de sine profunda nu e posibila cunoasterea altcuiva, cu atat mai putin de a-l ajuta sa invete sa exploreze teritorii noi din propria fiinta.

Relatia experimentata in terapie, marcata de incredere, deschidere, acceptare, libertate, va reprezenta o repetitie pentru cotidian. Tot ce este bun in viata porneste de la relatii afective de succes. Deschiderea detensioneaza, ne face mai conectati cu propriile emotii si da o sansa intimitatii. Nu degeaba se spune ca “daca nu ne putem deschide nici macar fata de o persoana in timpul vietii noastre, nu am trait deloc cu adevarat.”

Neuropsihologia conduitei adictive

Publicat pe / în /de

Atunci când viața devine mai importantă decât dependența, se pot schimba comportamentele adictive. Obiective de viață precum: a avea o relație, a avea un loc de muncă bun și stabil, a fi părinte, a urmări un vis, a avea o misiune, sunt factori ce contribuie la oprirea din consum și la regândirea propriei existențe.

Crezi că a fi dependent este o alegere? Răspunsul este cu atât mai complicat cu cât știi mai puține despre funcționarea creierului și despre motivație.

Comportamentele, cu cât sunt mai repetate, cu atât devin mai obișnuite și mai automate.  Așa apar deprinderile, acele lucruri pe care ajungi să le faci fără să mai conștientizezi că le faci. Și consumul de energie este mai mic. Atunci când ești pe pilot automat, nu mai e nevoie să îți pui mintea la contribuție, creierul se odihnește într-un mod inconștient, iar viața ta merge înainte.

Dependența, o alegere?

Psihologul Donald Hebb a descoperit în anii ‘40 că, atunci când avem o experiență nouă, neuronii se activează simultan și înregistrează asocierile cu noua experiență, pentru a o plasa în memorie.

Experiențele ne modelează creierul, iar acesta va modela experiențele ulterioare sub forma unei bucle continue. Atunci când se adaugă și emoții puternice la aceste experiențe, acestea devin mai puternice și mai susceptibile la a fi repetate și transformate în obiceiuri.

 

Citește articolul complet

 

Dependența, o alegere?

Publicat pe / în /de

Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Daca ar fi sa te gandesti la un dependent, ce imagine s-ar contura in mintea ta? Ce senzatii ai experimenta in corp? Care ar fi expresia fetei tale gandindu-te la el?

Modul in care am primit informatia despre persoanele dependente, povestile si imaginile pe care s-a batut moneda de-a lungul timpului, ne-a influentat modul de a vedea lucrurile si de a gandi pe marginea subiectului- adictii.

Stigmatizarea si dezumanizarea oamenilor cu probleme de adictie au creat stereotipuri ale dependentului care ne blocheaza accesul catre intelegerea radacinii problemei. Dintr-o data ignoram relatia cauza-efect si incetam sa ne intrebam “de ce suferinta?” in loc de “de ce adictia?”.

Pentru a avea o intelegere mai buna pe subiect e important sa ne gandim la interactiunile dintre biologie, psihologie si mediu social si sa nu ignoram ca noi toti suntem transformati de propriile noastre experiente.

Atunci cand vorbim despre adictii, primele care ne apar in minte sunt: cele legate de consumul de alcool, tigari sau droguri, insa lista este mult mai mare. Exista dependente legate de mancare, jocuri de noroc, sex, cumparaturi, munca, sport, internet, oameni iar in creier se aprind aceleasi trasee, deci mecanismul din spate este acelasi.

Experiente anterioare traumatizante, probleme de sanatate mintala, saracie, privatiune sociala, toate acestea ajung sa fie ignorate sau mult diminuate. In schimb, persoana cu probleme de adictie ajunge sa fie vazuta slaba din punct de vedere moral, cu o personalitate plina de defecte, iresponsabila, inclinata sa faca alegeri gresite si periculoase atat pentru el cat si pentru ceilalti.

Noi toti avem capacitatea de a deveni dependenti de diferite lucruri in diferite momente din viata noastra, in functie de imprejurari, sau de ce ni se intampla. Mai mult, noi toti avem si capacitatea de a depasi o astfel de etapa. E adevarat ca modul de dezvoltare a unei adictii poate fi influentat si genetic, insa nu putem reduce totul la o vulnerabilitate genetica. Dependenta se dezvolta pe un teren vulnerabil in momente sensibile din viata.

Atunci cand viata devine mai importanta decat dependenta, se pot schimba comportamentele adictive. Obiective de viata precum: a avea o relatie, a avea un loc de munca bun si stabil, a fi parinte, a urmari un vis, a avea o misiune, sunt factori ce contribuie la oprirea din consum si la regandirea propriei existente.

Crezi ca a fi dependent este o alegere? Raspunsul este cu atat mai complicat, cu cat stii mai putin despre functionarea creierului si despre motivatie.

Comportamentele, cu cat sunt mai repetate, cu atat devin mai obisnuite si mai automate.  Asa apar deprinderile, acele lucruri pe care ajungi sa le faci fara sa mai constientizezi ca le faci. Si consumul de energie este mai mic. Atunci cand esti pe pilot automat, nu mai e nevoie sa iti pui mintea la contributie, creierul se odihneste intr-un mod inconstient, iar viata ta merge inainte.

Psihologul Donald Hebb a descoperit in anii 40’ ca atunci cand avem o experienta noua neuronii se activeaza simultan si inregistreaza asocierile cu noua experienta, pentru a o plasa in memorie. Experientele ne modeleaza creierul iar acesta va modela experientele ulterioare sub forma unei bucle continue. Atunci cand se adauga si emotii puternice la aceste experiente, acestea devin mai puternice si mai susceptibile la a fi repetate si transformate in obiceiuri.

Un anumit comportament se intareste sau poate avea o frecventa mai mare daca el conduce la o recompensa, ori la inlaturarea unui lucru neplacut. Skinner a descoperit ca atunci cand recompensele sunt date in momente neasteptate sau intermitent, intarirea unui anumit comportament este de mai lunga durata.

Daca ne gandim la cum au fost concepute aparatele de jocuri de noroc, putem intelege mai bine ceea ce zicea Skinner. Aparatele dau recompense mici cel mai des, ocazional unele medii si extrem de rar castigul maxim. Nu e de mirare ca majoritatea veniturilor din cazinouri provin de la aceste aparate de jocuri de noroc, deoarece speculeaza cel mai bine comportamentul adictiv.

Atunci cand simtim apropierea unei recompense ori a unei pedepse, in creier se elibereaza dopamina (neurotransmitator care ajuta la procesul de invatare). Eliberarile mari de dopamina apar cand atingem un obiectiv, sau ne este implinita o asteptare. Pe langa coordonarea motivatiei si a recompensei, acest neurotransmitator are un rol important si in formarea memoriei. Faptul ca ne amintim niste experiente trecute incarcate de emotie, ne influenteaza un comportament viitor iar dopamina face posibila legatura dintre recompensa si comportament.

Creierul nostru este astfel conceput incat simte nevoia sa impuna o ordine in orice haos, asa ca va cauta mereu tipare si va face mereu asocieri pentru supravietuire.

Am simtit nevoia sa vorbesc un pic despre arhitectura creierului pentru ca este important sa stim cateva lucruri de baza despre cum se formeaza o deprindere si cum se poate cadea usor in plasa adictiei si de ce. Modul in care este construit creierul reprezinta doar un factor favorizant. Radacina problemei este mereu una legata de neputinta. 

Oamenii care cad prada dependentelor sunt oameni care au o mare durere iar adictia este doar varful de aisberg, este ceea ce se vede, este modalitatea lor de a face fata unui monstru interior de care se tem. Pentru ei este o rezolvare a unei probleme mai mari pe care simt ca nu o pot gestiona.

Data viitoare cand vei mai intalni un om care se confrunta cu adictii, tine minte sa te intrebi in primul rand: de ce durerea?

Stresul in perioada de izolare

Publicat pe / în /de

Momentul pe care il traim acum este unul de redefinire pentru noi toti, parinti si copii, precum si a relatiilor dintre noi.

Este un moment de stres in mare parte, un moment in care suntem bombardati cu informatii negative din toate partile. Suntem izolati in case, trebuie sa ne adaptam unui stil de viata static si in acelasi timp sa rezolvam probleme pe care le puteam rezolva in urma cu cateva luni, la fel de eficient.

In acest context, ne datoram atat noua, dar mai ales copiilor nostri, experiente pozitive care sa reduca efectele negative, fie induse prin toate informatiile care circula, fie prin experienta / traita in interiorul casei.

Experientele pozitive sunt cele care sustin dezvoltarea sanatoasa si armonioasa a copiilor. Din contra, experiente negative, expunere la factori stresanti, influenteaza negativ dezvoltarea mentala si emotionala a copiilor.

Copii sunt cei mai afectati in acesta perioada, desi poate nu ni se pare asa, pentru ca ei isi pot vedea in continuare de jocurile lor pe calculator, de uitat la televizor si alte preocupari cu care in mod normal nu eram de acord inainte, datorita timpului indelungat petrecut cu acest tip de activitati.

Ei sunt insa cei mai expusi informatiilor negative care circula, dar si stresului resimtit in familie. Fie ca vorbim de nemultumiri legate de locul de munca, nemultumiri legate de impartirea treburilor casnice, nemultumiri legate de lipsuri financiare, nemultumiri legate de modul in care interactionam unii cu altii in familie, ei sunt cai care simt cel mai profund toate aceste efecte. De ce? Pentru ca sunt lucruri care simt ca ii afecteaza dar pe care nu au puterea sa le schimbe. Pentru ca nu se pot vedea cu prietenii. Pentru ca trebuie sa se adapteze unui nou mod de a face scoala si de a participa la cursuri online. Pentru ca de cele mai multe ori nu au cum sa isi consume energia.

Ce putem face in calitate de parinti, pentru a atenua din efecteze negative ale acestei perioade si pentru a gasi solutii alternative in scopul obtinerii unui echilibru:

  1. Crearea de experiente positive pentru noi si pentru copiii nostri. Sa nu uitam ca ai nostri copii invata si se manifesta prin imitare, nu prin ceea ce doar verbalizam. Ca atare, o manifestare permanenta a nefericirii, ii va face pe copii sa imite aceasta nefericire si in final sa o preia ca pe un tipar de viata. Experiente positive pentru noi pot insemna in acesta perioada: timp de film pt toata familia, timp de sport pentru toata familia, masa impreuna, citit impreuna si discutat pe tema citita, jucat jocuri impreuna, pastrarea unei rutine zilnice care sa ofere predictibilitate si mediul asigurator pentru copii.
  2. Comunicare transparenta cu copii in ceea ce priveste situatia actuala, dar cu focus pe solutii si doar pe evidentierea punctelor negative. Este important sa discutam si sa explicam si efectele negative, dar pastrand intotdeaua focus pe solutii. Imi aduc aminte de o discutie cu un baiat care imi spunea ca modelul lui in viata este mama lui, pentru care, nu conteaza cate dificultati i se ivesc, ea genereaza mereu solutii si tot timpul se concentreaza pe gasirea de variante ajutatoare.
  3. Este un moment in care ne putem exprima sentimentele pozitive fata de cei dragi, in special fata de copii. Este un moment in care trebuie sa ne amintim ca exista te iubesc. Probabil ca nu am mai petrecut atat de mult timp comasat cu cei dragi, din familie, de multa vreme in acesta forma continua. Sa ne amintim asadar ca suntem norocosi ca avem familia langa noi.
  4. Pentru parinti – creati timp pentru voi doi. Nu conteaza ca este o conversatie la micul dejun, o trecere in revista a zilei, a lucrurilor citite, un film, orice va poate aduce impreuna. Nu uitati de voi in perioada asta, nu uitati ca relatia dintre voi, reprezinta modelul pe care copiii il vor integra si il vor folosi in relatiile viitoare.
  5. Veti avea probabil momente de panica, momente in care va simtiti depasiti, deprimati. Este normal, in special in acesta perioada. Modul in care suntem fiecare construiti presupune un anumit tipar de reactie la stimulii exteriori. Trebuie sa luam fiecare stare in parte si sa o analizam. Este ceva real care ma poate atinge sau este un construct interior bazat pe o credinta ca raul ma va atinge pana la urma? Sunt persoane care poarta acest tipar. Spuneti nu acestui mod de a gandi. Sta in puterea noastra sa gandim pozitiv. Sta in puterea noastra sa nu ne legam de fiecare lucru negative pe care il auzim/ vedem/citim. Este important sa fim informati, sa ne luam masurile de precautie, dar este la fel de important sa pastram limite rezonabile, sa nu exageram toate aceste evenimente.

“Mai important decat ceea ce ai, este ce faci cu ceea ce ai.” – Adler

Principii pentru un parenting sanatos si o dezvoltare armonioasa a copiilor

Publicat pe / în /de

Psihologia si psihoterapia adleriana, intemeiata de Alfred Adler, se caracterizeaza prin aceea ca nu pune etichete si incurajeaza copiii, tinerii si adultii sa se simta doriti si ca apartin unui grup social, ii invata sa se accepte pe sine cu tot cu slabiciunile si fragilitatile lor. Fiecare individ este unic, iar comportamentele sale nu sunt bune sau rele, ci pur si simplu sunt, iar cu sprijin si incurajare fiecare membru al societatii isi poate gasi calea justa si isi poate dezvolta sentimentul de comuniune sociala, gasindu-si locul in cadrul societatii.

Adler a dezvoltat un set ghid de crestere a copiilor bazat pe principii de respect si demnitate. El a punctat intotdeauna ideea de cooperare umana si convietuire democratica, de incurajare, fiind unul dintre primii practicieni care a oferit consiliere de grup familiilor si a folosit educatia publica ca pe o cale de imbunatatire a sanatatii comunitare. Rudolf  Dreikurs este cel care a continuat si dezvoltat munca lui Adler. Astfel, el spunea: “Nu ne putem proteja copiii de viata, de aceea e important sa ii pregatim pentru ea” si “ Cea mai mare problema este nu ca parintii nu sunt buni, ci aceea ca sunt prea buni”.  

Prezentam mai jos cele 34 de Principii de parenting preluate de la Rudolf Dreikurs in contextul sustinerii unui parenting sanatos si a dezvoltarii armonioase a copiilor.

 

Principii pentru un parenting sanatos si o dezvoltare armonioasa a copiilor:

1. Incurajati copilul

Incurajarea este mult mai importanta decat orice aspect al cresterii si educarii copilului. Este atat de importanta incat lipsa ei poate fi considerata cauza principala a comportamentului deviant, atunci cand copilul se comporta urat. Un copil neascultator este un copil descurajat. Fiecare copil are nevoie de incurajare continua, el nu poate creste, nu se poate dezvolta si nu poate castiga sentimentul ca apartine fara sa fie incurajat. Dragostea parinteasca este cel mai bine demonstrata prin incurajarea continua spre independenta. Trebuie sa incepem inca de la nastere si sa mentinem ritmul pe tot parcursul copilariei. Copilul nostru are nevoie de curaj. Sa-l ajutam sa-l obtina si sa-l mentina.

 

2. Evitati pedeapsa si recompensa (esecul folosirii pedepsei si al recompensei ca metode de educare)

Pedeapsa si recompensa apartin sistemului autocratic, nu celui democratic pe care se bazeaza o relatie sanatoasa parinte-copil. Trebuie sa realizam inutilitatea incercarii noastre de a ne impune in acest fel in fata copilului. Nici un fel de pedeapsa nu-l va pune pe acesta in pozitie de supunere. Astazi copiii sunt dispusi sa fie pedepsiti pentru ca in felul acesta isi impun dreptul lor la egalitate. Parintii in cel mai bun caz obtin doar temporar rezultate. Pedeapsa sau ideile autoritate trebuie inlocuite cu dezvoltarea simtului respectului mutual si al cooperarii.

Sistemul de recompensare a copilului pentru comportamentul bun este la fel de dezastroasa ca sistemul de pedepsire. Aceeasi lipsa de respect este aratata. O recompensa nu ofera copilului sentimentul de a apartine. Satisfactia trebuie sa vina din sentimentul contribuirii si al participarii – un sentiment refuzat copilului nostru daca acesta creste dupa sistemul de recompensare cu lucruri materiale. In scopul gresit de a castiga cooperarea, privam copilul de satisfactiile de baza ale vietii.

 

3. Utilizati consecinta logica si naturala

Daca permitem copilului sa experimenteze consecinta propriilor sale acte, ii vom oferi un cadru onest si real in care sa invete. Atunci cand copiii sunt confruntati cu consecinta logica ei vor fi receptivi, dar cand sunt confruntati cu pedepsa vor riposta. Consecintele naturale sunt intotdeauna eficiente. Daca parintele intra in lupta de putere cu copilul sau este tentat sa utilizeze aceasta tehnica impotriva acestuia ca pedeapsa astfel scazand valoarea si puterea acesteia.

 

4. Fiti fermi fara a domina

Este dificil uneori de inteles diferenta dintre fermitate si dominare. Copiii au nevoie de fermitate. Fermitate fara dominanta presupune practica in a pretui respectul mutual. Trebuie sa-i respectam drepturile copilului cu privire la intentiile pe care le are. Trebuie de asemenea sa ne dezvoltam abilitatea de a face diferenta intre nevoi si capricii. Daca relatiile dintre parinti si copii sunt prietenoase, copilul este receptiv.

 

5. Respectati copilul

Democratia se bazeaza pe respectul mutual. Daca numai una dintre persoanele implicate intr-o relatie pretuieste respectul, nu poate fi vorba de egalitate. Trebuie sa fim siguri ca ne aratam respectul fata de copil si fata de drepturile acestuia. Asta presupune stabilirea unui echilibru intre asteptari prea inalte si asteptari prea mici Dar asta nu inseamna ca copilul sa faca ceea ce fac parintii. Fiecare membru al familiei are un rol diferit – si fiecare are dreptul de a fi respectat in acest rol pe care si-l asuma.

 

6. Induceti respectul pentru ordine

Odata ce am reusit sa instauram respectul pentru fermitate in educare si odata ce am reusit sa ne respectam copilul, este mult mai usor sa-l ghidam pentru a-i induce respectul pentru ordine. Copilul nu are nici un respect pentru ordine daca este certat pentru rezultatele dezordinii. In orice domeniu in care copilul trebuie sa invete respectul pentru ordine, acesta trebuie lasat sa experimenteze – prin actiune si nu prin cuvinte.

 

7. Induceti respectul pentru drepturile celorlalti

Parintii au dreptul sa petreaca o seara relaxanta impreuna cu prietenii in absenta copiilor. Inainte de a aparea musafirii, copilului i se poate comunica ,,Dorim sa ne vedem cu prietenii fara sa avem dificultati din partea ta. Tu vei fi politicos iar cand acestia vor veni acasa la noi ii vei saluta, dar dupa aceea va trebui sa nu intri in sufragerie, poti sta oriunde in casa. Deci, te ducem la matusa ta in seara aceasta sau crezi ca poti sa ramai cu noi in casa?,,. Decizia copilului trebuie respectata

 

8. Eliminati critica si minimalizati greselile

Sublinierea greselilor copiilor nostri este dezastruoasa. Cand dam atentie mare greselilor copilului nostru, nu facem altceva decat sa-l descurajam. Nu putem sa construim pe slabiciune, ci numai pe tarie/forta.

​Sistemul nostru de educatie pare sa puna accent pe ideea ca copiii trebuie educati sa nu faca nici o greseala si sa fie perfecti. Daca ne centram atentia asupra a ceea ce a facut copilul nostru bine, exprimandu-ne increderea in abilitatile lui, si ii oferim incurajare, greselile si vina pot disparea de la sine.

Cateodata trebuie sa facem greseli in scopul de a afla ca acestea sunt greseli. Trebuie sa avem curajul de a fi imperfecti si sa le permitem copiilor nostri sa fie imperfecti. Doar in acest fel putem functiona, progresa, creste.

 

9. Mentineti rutina

Este o practica obisnuita sa permitem copiilor eliberarea de presiunea programului de educatie pe perioada vacantelor. In mod natural, programul si rutina se pot schimba, dar asta nu inseamna ca pot duce spre anarhie. Vacanta este un timp al schimbarilor in rutina, o perioada de improspatare a noastra, o schimbare in activitate, dar nu inseamna abandonarea rutinei zilnice. Astfel ca timpul de a merge la culcare poate fi aranjat astfel incat membrii familiei sa se bucure impreuna de distractiile zilei, orele de trezire sa fie ajustate la necesitatile de somn ale fiecaruia, mesele sa fie adaptate la programul de vacanta- toate acestea sunt schimbari clare ale rutinei zilnice. Si totusi trebuie sa mentinem un sistem al ordinii, altfel cooperarea si armonia sociala sunt imposibile.

 

10. Oferiti-va timp pentru antrenament (educare)

Copiii au nevoie de timp pentru educarea functiilor vietii. El are nevoie de antrenament ca sa invete cum sa se imbrace, cum sa-si lege incaltamintea, cum sa manance, cum sa se spele sau cum sa faca baie, cum sa treaca strada, si gradat pe masura ce creste, cum sa indeplineasca sarcinile de acasa. Timpul pentru antrenarea acestor abilitati ar trebui sa fie parte din rutina zilnica. Educarea nu trebuie facuta cand musafirii sunt prezenti sau cand familia este in societate. In aceste situatii copilul se comporta asa cum este obisnuit sa se comporte acasa. Daca un parinte doreste un copil care sa se comporte bine in public, va trebui sa-l antreneze acasa.

 

11. Promovati cooperarea

Cand vorbim de educarea copilului pentru cooperare, presupunem si existenta propriei noastre cooperari. Cand o familie traieste in dizarmonie putem fi siguri ca nu exista cooperare. Fiecare membru al familiei ar fi bine sa gandeasca cum ar fi bine pentru intreg grupul. Trebuie sa fim intotdeauna constienti de semnificatia reala a cooperarii, care implica acceptarea regulilor de baza comune.

 

12. Evitati sa dati atentie exagerata evenimentelor

Copilul care obtine atentie constanta este un copil nefericit. El simte ca daca nu atrage atentia asupra sa este lipsit de valoare pentru altii, nu are un loc. El va cauta continuu reasigurari ca este important.Copiii au nevoie de atentie din partea noastra. Insa trebuie sa devenim constienti de diferenta dintre atentia cuvenita si cea necuvenita.

 

13. Faceti un pas lateral (inapoi) in lupta pentru putere (evitati confruntarile de putere)

Copiii rezista incercarii noastre de a-i subordona cu puterea pe care o avem asupra lor prin puterea pe care o pot exercita si ei asupra noastra. Astfel se naste cercul vicios in care parintii incearca sa-si supuna copiii iar copiii declara razboi. Copiii nu vor accepta. Ei sunt pe departe cei mai inteligenti atunci cand vine vorba de a castiga din lupta de putere. Nu exista cooperare si nici armonie. In schimb, exista furie si agresivitate.

 

14. Retrageti-va din conflict

Exista intotdeauna doua pozitii fata de orice situatie neplacuta intre parinti si copii. Tulburarea este rezultatul unui conflict intre doua persoane. Daca una dintre cele doua persoane se retrage cealalta nu mai poate continua. Daca parintele se retrage de pe campul de lupta al copilului acesta din urma ramane in aerRetragerea dintr-o situatie de conflict este cel mai impresionant pas. Asta nu inseamna sa ne retragem fata de copil. Dragostea, afectiunea, prietenia continua. Retragerea la timp din conflict ajuta la mentinerea sentimentului de prietenie.

 

15. Actionati ! Tineti-va gura inchisa !

Copiii invata foarte repede. Daca i-ai spus odata el ar putea intelege ca un anumit comportament a primit dezaprobarea dar si atentia din partea parintelui. Daca mama doreste sa schimbe comportamentul copilului , ea va trebui sa actioneze. Vorbele sunt inutile.

 

16. « Nu alungati muste »

Exasperati de comportamentele deranjante inclinam adeseori sa incheiem conflictul cu comenzi de genul ,,nu fa asta,, opreste-te,, nu, nu,, grabeste-te,, fii cuminte,, fii linistit,,.

Copilul te poate provoca la o astfel de reactie iritanta care poate fi descrisa ca fiind ,,alungarea mustelor,,. Aceasta atitudine din partea noastra este raspunsul nostru la cererile de atentie din partea copilului. Daca dorim sa oprim copilul sa se comporte neadecvat atunci trebuie sa-i oferim toata atentia noastra inca de la inceput si sa fim prezenti pana cand cererea a fost facuta.

 

17. Aveti curajul de a refuza, de a spune NU

Este normal sa dorim sa le satisfacem dorintele copiilor nostri pentru ca asta ne da satisfactie si noua. Nu exista nici o explicatie plauzibila pentru ce trebuie sa cumparam copilului nostru toate jucariile pe care acesta gandeste sau doreste sa le aiba. Jucariile trebuie sa aiba un scop util sau sa intampine o nevoie. Cumparaturile trebuie facute cu scop. Copiii isi formeaza ideii cu privire la bani si la felul cum se fac cumparaturile. Daca nu exista limite a ceea ce poate pretinde, el va presupune ca proviziile de bani sunt nelimitate, si simtul pentru lucrurile materiale este distrus.

 

18. Evitati primul impuls – Faceti ceea ce este mai putin asteptat sa faceti

De cate ori raspundem impulsului de a actiona la ceea ce face copilul, putem fi siguri ca facem exact ceea ce doreste copilul sa facem, chiar daca nu este constient de acest lucru. Daca tipa si vorbeste in timp ce suntem la telefon, noi raspundem cererii lui prin atentie totala. Daca il vom imbraca noi pentru ca el are dificultati in a face acest lucru, ii vom intari sentimentul de neajutorare si de dependenta si ne vom pune pe noi in serviciul sau, ceea ce este o putere a slabiciunii copiluluiDaca ne uitam la raspunsul nostru, vom putea sa descoperim ceea ce are de castigat copilul din el. Daca vom face efortul sa raspundem conform cu situatia, atunci eforturile lui vor deveni inutile, si va cauta cai mai bune si metode mai eficiente, ajutandu-l astfel sa isi dobandeasca un status intr-un mod mult mai constructiv.

 

19. Stapaniti-va supraprotectia

Nu ne putem proteja copiii de viata. Nici nu ar trebui sa dorim acest lucru. Avem obligatia sa ne educam copiii pentru a face fata vietii cu curaj si putere. Sub pretextul ca ne protejam copiii, de fapt ii tinem neajutorati si dependenti astfel incat sa putem aparea in ochii nostri si ai copiilor, puternici si protectoari. Copiii au creiere foarte active. Haideti impreuna sa-i educam sa le foloseasca. Putem incepe acest antrenament inca de la nastere. Putin cate putin, cu incredere si ghidandu-i.

 

20. Stimulati independenta

«  sa nu faci niciodata ceva pentru copilul tau din ceea ce poate face singur »

Aceasta regula este foarte importanta , de aceea ea trebuie repetata cat mai des posibil. De cate ori facem ceva pentru copil din ceea ce poate sa faca singur ii aratam cat de mari, buni, experimentati, capabili, importanti suntem noi si cat de mic si neajutorat este el. In mod continuu ii demonstram superioritatea noastra asumata si presupusa luiinferioritate. Trebuie sa devenim constienti de pericolul din spatele supra-protectiei si sa actionam in scopul de a stimula independenta. Deci trebuie sa ne dam un pas inapoi, sa-i oferim copilului spatiu, sa ne a abtine in a face ceea ce acesta poate face, si sa-l incurajam.

 

21. Stati deoparte in timpul certurilor intre copii

Cei mai multi parinti sunt ingrijorati de nesfarsitele lupte date de frati si surori. Oricare ar fi motivul pentru care copiii se bat, parintii nu fac altceva decat sa inrautateasca situatia cand intervin, incercand sa rezolve problema, sau incercand sa-i desparta. De cate ori un parinte intervine in cearta dintre copii, ii depriveaza pe acestia de oportunitatea de a invata cum sa-si rezolve singuri conflictul. Daca ii lasam singuri sa-si rezolve conflictul, acestia vor stabili relatii egale, ei invata functie de impactul realitatii sa-si dezvolte diplomatia, egalitatea, fair play-ul, simtul dreptatii, consideratia si respectul fata de ceilalti. Acesta este lucrul pe care dorim ca copiii nostrii sa-l invete. Ii putem invata cel mai bine daca iesim din situatie si le oferim spatiu.

 

22. Nu va lasati condusi de frica

Frica poate fi folosita pentru a controla pe cineva. Copiii care au experimentat teroarea pot fi foarte persuasivi. Ei ne par atat de mici si de neajutorati. Nici un parinte nu doreste sa-si vada copilul suferind. Dar sunt situatii cand durerea este inevitabila. Copilul care este curajos, sufera mai putin. Trebuie sa-i invatam pe copiii nostri sa accepte suferinta si necazul ( nu sa se invete cu acestea!). Numai daca suntem impresionati exagerat de frica copilului nostru acesta va deveni timid sau fricos.

 

23. Vedeti-va de treburile dvs – sunt multe situatii in care nu trebuie sa interveniti

Relatiile individuale intre doi oameni apartin celor doi implicati in procesul relational. Sa ne vedem de treaba noastra nu inseamna ca ne abandonam copilul. Trebuie sa fim constienti care este treaba copilului ca apoi sa-i lasam responsabilitatea acestuia.

 

24. Evitati capcanele milei

Mila este paguboasa, chiar si atunci cand este justificabila si de inteles. Copiii sunt extrem de receptivi la atitudinile adultului chiar si atunci cand acestea nu sint exprimate liber. In consecinta, daca avem mila de copil, el va crede ca are tot dreptul sa-i fie mila de sine. Tristetea sa va deveni si mai intensa daca ii va fi mila de sine. In loc sa faca fata problemelor cu care se confrunta, el va produce si mai multa compasiune din partea oamenilor asteptant sa fie consolat, si in acest proces copilul pierde din ce in ce mai mult curaj si dorinta de a rezolva situatia cu care se confrunta. O astfel de atitudine se poate pastra pentru toata viata.

 

25. Cereti de la copii actiuni rezonabile ce presupun rezolvare pe o perioada mai mare de timp si nu « acum si aici »

Cererile rezonabile sunt caracterizate de respect pentru copil si recunoastrere pentru ordine. Daca un parinte se comporta autoritar cu copilul spunandu-i sa faca asa cum doreste el fara sa explice motivul, copilul s-ar putea considera controlat. Asta duce de cele mai multe ori la lupta de putere. Atunci cand facem cereri cat mai putine si la cat mai mare distanta, si cand subliniem ajutorul pe care copilul ni-l ofera in loc sa-i comandam sau sa-i pretindem supunere, da, atunci promovam prietenia si relatiile satisfacatoare pentru ambele parti.

 

26. Tineti-va de cuvant – fiti consecventi

Daca dorim sa-I invatam pe copii cum sa aleaga intelept, trebuie sa le dam oportunitatea de a alege, si daca este necesar, sa faca greseli. Ei invata prin experientele lor si nu din indicatiile noastre. Consecventa este o parte reala a regulilor iar ea ajuta la stabilirea granitelor si a limitelor ce ofera copilului senzatia de securitate. Nu ne putem astepta ca metodele noatre de educare sa dea roade daca sunt aplicate haotic

 

27. Puneti-i pe toti in aceeasi barca, considerati-i egali intre ei si priviti-i ca egali !

Atunci cand stimulam competitia dintre copiii nostri de fapt intarim scopurile eronate. Copilul bun este bun pentru ca ii place sa fie bun si nu pentru ca obtine mai multa aprobare de la parinti pentru ca este inaintea celorlalti frati. Putem minimaliza intensitatea competitiei dintre copii si efectele nedorite ale acestei competitii daca punem copiii in aceeasi ,,oala”. Acesta este poate unul dintre cei mai revolutionari pasi pe care poate sa-I faca o mama.

 

28. Ascultati !

Copiii sunt uluitor de deschisi unii cu altii si de cele mai multe ori ne ofera oportunitatea de a-i asculta. Daca ascultam cu atentie am descoperi ca copilul se imbolnaveste atunci cand doreste sa scape de ceva neplacut. Fiecare mama invata sa distinga intelesul tonului din plansetul bebelusului. Ea stie cand acesta este deranjat sau cand este furios. Cat de mult avem de castigat daca doar ascultam!

 

29. Tineti cont de tonul vocii dvs

Atunci cand le vorbim copiilor nostri acestia aud mai mult tonul vocii decat cuvintele din spatele vocii. Nu ar strica sa ne asultam putin tonul vocii. Ascultati tonul pe care adultul il foloseste.. Modul de a vorbi cu copilul produce de multe ori in sufletul acestuia un sentiment de inferioritate. Daca le vorbim copiilor nostri prieteneste si de pe pozitii de egalitate, pastram usile comunicarii deschise.

 

30. Luati-o mai incet sau incetul cu incetul

Cea mai mare parte din ingrijorarea si preocuparea noastra in legatura cu copiii este necesara. Mai rau este insa atunci cand acestia sunt constienti de acest lucru si o utilizeaza drept arma pentru a atrage atentia noastra asupra lor, sa promoveze lupta de putere, sau sa se razbune. Cel mai bun refugiu este acela de a avea incredere in copiii nostri si sa o luam incet pana cand ne vom infrunta cu problema. Este posibil sa te relaxezi si sa te bucuri de copilul tau.

 

31. Nu incurajati obiceiurile proaste

Cu cat facem mai multa valva in jurul unui obicei rau , cu atat mai mult se inrautateste. Exemple de obiceiuri proaste sunt de la orice forma de jocurile sexuale, urinatul in pat., sugerea degetului, rosul unghiilor. Nici unul dintre aceste acte nu este mai rau decat alte genuri de comportamente gresite. Primul pas in a face fata problemei este acela ca nu trebuie sa maximizam sau sa dam o importanta marita actului in sine. Daca copilul va descoperi ca face ceva ce deranjeaza adultul chiar mai mult decat face in mod obisnuit, atunci isi va da seama si ca are asupra sa o arma foarte puternica cu care poate lovi in parintii sai.

 

32. Distrati-va impreuna

Parintii sunt atat de ocupati sa le ofere totul copiilor lor incat pierd din vedere sa se joace cu ei! 

Copilul are o nevoie disperata pentru astfel de participare. Ora de joaca poate deveni punctul forte pentru armonia si intelegerea dintre copii si parinti. Jocul acasa poate fi o sursa de distractie mai mult decat de competitie. Aici copilul poate invata ca nu trebuie sa castige neaparat si ca poate doar sa se bucure de joc. Fiecare casa ar trebui sa aiba jocuri in concordanta cu varsta copiilor. Un timp definit pentru jocul in familie ar trebui sa devina rutina zilnica. Daca parintii stiu sa asculte si sunt alerti, vor descoperi tot felul de lucruri ce sunt punct de interes pentru copiii lor, si cu imaginatie, aceasta se poate transforma intr-un proiect de familie.

 

33. Vorbiti cu EI, nu LOR

Cele mai mari dificultati intre adolescenti si adulti au la baza lipsa comunicarii, sau prezenta unei comunicari defectuoase. Vorbindu-le copiilor nostri inseamna sa le spunem cum dorim noi ca lucrurile sa se desfasoare, exprimam dorinta noastra spre supunere, pretindem o imagine a ceea ce gandim noi. Vorbind cu copiii, noi si ei cautam impreuna idei care sa rezolve probleme sau sa imbunatateasca situatia.

 

34. Infiintati un consiliu de familie

Consiliul de familie este cea mai buna metoda de rezolvare a problemelor din cadrul familiei intr-o maniera democratica. El reprezinta ceea ce chiar numele sugereaza- o reuniune a tuturor membrilor familiei in cadrul careia de discuta si sunt solutionate problemele fiecaruia dintre membrii implicati in familie. Ar trebui sa devina parte a rutinei familiei. Secretul succesului unui consiliu de familie consta in dorinta fiecarui membru al familiei de a privi problema ca fiind o problema de familie si nu prolema unui membru al familiei, fiecare trebuie sa- si asume responsabilitatea.