Despre pierderi si noi orizonturi – nimic nu se pierde totul se transforma

Finalul unui an si inceputul altuia au reusit mereu sa ma aduca mai aproape de mine si asta pentru ca ma pun fata in fata cu efemeritatea si cu ireversibilitatea specifice vietii. Cand se mai duce un an, mintea mea incearca inconstient sa clasifice. Apoi imi dau seama ca am nevoie de bilant, am nevoie sa masor pentru a-mi putea dori, pentru a putea tinti de acum inainte, pentru a ma simti “pe drum” ascensiv.

Pentru mine directia este importanta. Nu ma agat neaparat de tinte, de cele mai multe ori stiu ce-mi doresc, sau ce am nevoie, insa nu ezit sa ma razgandesc, ori sa reconsider, atunci cand elementele-surpriza ale vietii isi fac aparitia. Imi amintesc cum in prima parte a vietii, a te razgandi reprezenta pentru mine o dovada de lipsa de verticalitate si seriozitate si imi producea un mare disconfort din cauza lipsei de control. Nu acceptam asta din partea mea si nu mai zic de cum imi impacta acest lucru relatiile. Rigiditatea are un pret mult prea mare si doar suferinta mi-a deschis poarta catre o gandire mult mai nuantata. Cand te doare, intre a cauta un tap ispasitor si a te uita mai atent la tine, cred ca a doua varianta este mereu cea mai productiva decizie. Din pacate, a fi mai atent la tine nu e suficient fara a trece printr-un proces terapeutic cu un om care si-a parcurs deja drumul prin propriile tenebre, care are o structura psihica mult mai coerenta si este capabil sa creeze suportul si spatiul sigur in care iti poti cauta propriile raspunsuri.

Invatam si ne dezvatam prin intermediul relatiilor, insa nicio schimbare nu are loc in 7 pasi, precum vehiculeaza genul acela de articol al vremurilor noastre. Punctul de evolutie in care am ajuns pune in pericol rabdarea. Exista multa informatie simplificata si accesibila oricui, insa eu simt ca s-a pierdut mult din substanta. Ca si societate am castigat foarte mult, insa individual am pierdut si tot pierdem. Problema cu abordarile de genul “scapa de anxietate in 3 pasi” si “transforma-ti complet viata in 6 luni” este ca, privit dintr-un unghi pe de-o parte a baricadei, se observa cum omul ramane pradatorul suprem al acestui ecosistem, folosindu-se de lipsa de informare, ori de naivitatea semenilor sai. Privit dintr-un alt unghi, pe cealalta parte a baricadei, oamenii ajung sa considere ca au ei un defect pentru ca nu reusesc sa puna in practica o iluzie vanduta mult prea scump.

Nu s-a nascut nimeni invatat, avem voie sa nu stim, insa e important sa fim curiosi si dornici sa aflam cat mai multe lucruri pentru a experimenta viata in favoarea noastra. Avand in vedere ca omul este format din tot felul de mecanisme automate exersate in permanenta, cum ai putea crede ca schimbarea e rapida si usoara? Da, ar fi frumos, daca ar fi si adevarat. Tot ce are valoare necesita insa timp, efort si un travaliu potrivit ritmului fiecaruia.

Apropierea de mine, adica intelegerea mai mare a propriei persoane si conectarea la tot spectrul de emotii, nu mi-au adus o fericire si o implinire absoluta. Simt nevoia sa demitizez ideea asta. Mi-au adus un grad mai mare de constientizare, deci o mai mare libertate astfel incat sa simt ca eu traiesc viata, nu sa fiu traita de ea. Niciodata nu terminam sa devenim ceea ce suntem. Cuvintele pe care le voi pune pe hartie peste niste ani vor reflecta omul care voi fi atunci, la fel cum vocea mea de azi reflecta doar punctul in care am ajuns azi. Ne transformam in permanenta, lumea in care traim se transforma si asta face parte din frumusetea vietii desi ne provoaca si multa anxietate de cele mai multe ori.

Aceasta serie de pierderi cu care inevitabil ne confruntam cu totii detine samburele transformarii, regenerarii si maturizarii. Am fost si voi fi mereu sensibila la pierderi si este uman. E dureros si ma intristeaza cand ma desprind de un loc, moare o persoana apropiata, se dilueaza relatia cu un om drag, se termina o etapa din viata. Trairea emotiilor negative si parerea de rau sunt parte din experienta si le las sa ma locuiasca fara judecata, insa nu pierd din vedere ca la orizont este mereu un taram nou ce asteapta sa fie descoperit. Si cum ar fi posibila noua descoperire fara amprenta pe care a lasat-o in tine acel om care s-a dus, acel loc de care te-ai indepartat, ori acea etapa care s-a finalizat? Avem multe dolii de purtat si e important sa nu sarim etape si sa ne lasam sa jelim, pentru a putea privi cu bucurie din nou la orizont.

Desi diferiti in esenta, avem atat de multe in comun. Parcurgem cam aceleasi tipuri de etape si avem cam aceleasi tipuri de experiente. Ma gandesc la vorbele lui Terentiu, atat de simple si de puternice, mereu la loc de cinste- “Nimic din ce este omenesc nu mi-este strain”.