Articole Blog – Psihoterapie

Cand m-am intors de pe Camino am simtit sa scriu, insa nu eram cu adevarat pregatita sa o fac din interior. Am inceput cateva randuri si m-am oprit. Imi doream sa o fac- pentru mine scrisul a fost mereu un companion drag, de drum, care intr-o anumita perioada a vietii m-a alinat, m-a apropiat de mine, m-a ajutat sa dau sens, dar mi-a si permis sa iau distanta necesara pentru a-mi pastra mintea cu mine, a avut un rol integrator. Recitind acele randuri pe care le-am lasat neterminate mi-am dat seama ca erau lipsite de afect. De aceea m-am oprit. Niciodata nu stim cat dureaza pana reusim sa integram o experienta, o pierdere, o schimbare, un mediu nou. Acum sunt ok sa nu stiu, sa las viata sa curga fara sa am toate raspunsurile, sa accept momentul asa cum este, fara impotrivire.

Acum am simtit ca a venit momentul sa reexplorez acea parte din mine care a tanjit dupa aceasta experienta, pentru a-i aduce un pic de ordine, pentru a-i da o forma si consistenta. Sa-mi vina cheful de scris a fost mereu pentru mine un indicator de apropiere de sinele meu autentic.

Camino de Santiago era in trecut un drum strabatut pe jos de calugari catre mormantul sfantului Iacob. In timp, acesta s-a transformat intr-un drum spiritual ce poate fi parcurs pe jos, sau cu bicicleta. Acum mai bine de 10 ani am aflat de existenta lui si inca de pe atunci m-a atras ca un magnet. Unul dintre motive a ramas valabil pana azi- placerea explorarii. Indiferent de modul in care este promovat, Camino ajunge sa ia o forma personala. Chiar si modul in care ajunge fiecare sa se raporteze la el reflecta o dimensiune a personalitatii si a maturizarii psihice.

Ceea ce stiam inainte sa pornesc la drum erau urmatoarele: voi parcurge 240 de km intre Porto si Santiago de Compostela cu un ghiozdan pe care il pot suporta in spate si in care voi avea strictul necesar (cateva haine care sa ma protejeze de soare, ploaie si frig, dar care sa nu ocupe mult spatiu, un mic prosop, incarcator de telefon, baterie externa si o mica borseta cu cosmetice). Urma sa merg pe jos zilnic, timp de 11 zile cativa zeci de km alaturi de alti 15 oameni pe care nu ii cunosteam, pe langa ocean, prin padure, pe sosea, prin diferite satuce, prin orasele mai mici sau mai mari. In fiecare zi urma sa imi bucur simturile in natura, cu locuri necunoscute, sa-mi descopar limitele corporale, sa ajung la destinatie sa ma odihnesc, pentru ca a doua zi sa pornesc din nou la drum catre locuri noi. Stiam ca voi avea in sfarsit un ragaz mai mare decat in cotidian. Un ragaz de 11 zile in care era doar despre mersul pe Camino si doar despre eu cu mine. Avem nevoie sa ne simtim ancorati in viata noastra asumandu-ne responsabilitatile de zi cu zi, insa avem nevoie sa ne si decuplam din cand in cand, ori sa ne hranim cu alte experiente pentru ca apoi sa revenim in cotidian, imbogatiti. Mai stiam ca exista si un element-surpriza al acestei calatorii, prilej de curiozitate si entuziasm. Calatorul nu stie niciodata ce il asteapta cu adevarat atunci cand pleaca intr-o calatorie, insa un lucru este cert: la destinatie nu va mai fi cel care a plecat.

Stiam ca voi face fata kilometrilor parcursi pe jos, stiam ca ma vor fascina peisajele pe care urma sa le vad, stiam ca voi simti acelasi entuziasm atunci cand voi porni dimineata la drum, insa “grauntele de aur” avea sa fie ascuns in neprevazut.

Primul laitmotiv al calatoriei mele a fost legat de ritm. Pentru ca am pornit la drum cu ideea de “eu cu mine”, a ma adapta ritmului unui grup nu a fost niciun moment o optiune. Am ales sa imi ofer si eu mie naturaletea lui “a fi in ritmul meu”, a ma lasa purtata de drum, fara alte constrangeri exterioare. Ceea ce s-a intamplat firesc, a fost ca mi-am intalnit companioni de drum care erau intr-un ritm similar cu al meu, care impartaseau iubirea pentru natura si sport, oameni comunicativi, generosi si curajosi cu care am povestit si am ras si cu care am ramas in legatura dupa Camino. Iata cum, la fel ca in viata, atunci cand curgi, cand esti in ritmul tau natural, lucrurile si oamenii potriviti apar.

Cel de-al doilea laitmotiv a fost legat de a fi in echipa. Se zice ca daca vrei sa ajungi undeva repede trebuie sa mergi singur, insa daca vrei sa ajungi departe, trebuie sa mergi impreuna cu altii. Ziua cu adevarat provocatoare, dar si cea mai frumoasa, a fost cea in care am decis sa mergem pe o distanta un pic mai lunga decat ar fi mers grupul. Facusem noi un calcul ca am fi mers 40 km, ceea ce ne-ar fi testat capacitatea fizica pentru ca urma sa avem si diferenta de nivel maxima de vreo 700 metri, insa era doar un argument in plus pentru a o face. Am plecat dis de dimineata, cu avant si voie buna iar cei 40 de km s-au transformat in 53 km pe care i-am parcurs in 11 ore jumate. Ultimii kilometrii au fost cei mai dificili atat pentru picioare si spate, cat si pentru psihic. Un cocktail de emotii m-a incercat pe ultimile urcari catre mica bodega in care ne-am oprit pentru a sarbatori mica victorie. Ziua de 53 de km mi-a reconfirmat ca intregul este mereu mai valoros decat suma partilor.

Mi-a placut sa observ ca nu am nevoie de prea multe pentru a fi pe drum. Am avut cel mai mic ghiozdan, nimic nu a fost in plus, nimic nu a fost nefolosit. Am dormit in hosteluri cu camere de 2, de 4, de 8, de 40, in fiecare zi in alt loc, in fiecare zi cu alti oameni, deci iesirea din zona de confort a fost garantata.

Pentru fiecare, Camino inseamna altceva, pentru ca fiecare drum este personal. Asta e frumusetea. Fiecare pelerin este el insusi o poveste iar Camino o bucatica ce se aseaza in interiorul lui pentru a-i servi pe mai departe.

Pentru mine Camino e o metafora pentru calatoria prin viata. Faci tot ce poti pentru a-ti asigura drumul in conditii de siguranta, esti atent la cat duci in spate pentru a te si bucura de mers, tii cont de propriul tau ritm si-l respecti pe-al celorlalti, te bucuri de soare si accepti ploaia, vantul, frigul ca fiind si ele parte din experienta, ramai deschis la ce-ti mai ofera drumul si esti recunoscator pentru oamenii cu care ajungi sa imparti bucati de drum, zambete si experiente.

Camino este un memento pentru cat de importante sunt dorintele implinite.

In urma cu 3 luni am cunoscut-o pe Ana, care a venit la mine la recomandarea unei colege de birou. Mi-a spus ca experimenteza de ceva vreme probleme cu somnul. A identificat anumite  situatii tensionate la birou, in relatia cu superiorul sau. Intrucat in urma discutiilor cu acesta intra intr-o incapacitate de a-si indeplini task-urile, este necesar sa stea mult peste program pentru a livra conform cerintelor postului. Pe plan personal situatia nu sta mai bine. Unul dintre parintii ei a suferit in urma cu aproximativ un an un atac cerebral, iar de atunci Ana este ingrijorata constant cu privire la starea lui de sanatate si  se teme in fiecare zi sa nu i se intample ceva grav. Este alerta tot timpul si asteapta parca cu fiecare telefon o veste proasta. Relatia cu partenerul de viata s-a deteriorat pe fondul interiorizarii sale si a incapacitatii partenerului de a intelege ce se intampla cu ea. Nu are practic alinare, confort din nici o zona.

Toti acesti factori stresori au facut-o sa se simta epuizata, coplesita si sa caute ajutor de specialitate in directia unui psiholog.

Intrebarea care apare este cu ce se confrunta? Factori de stres exteriori, anxietate, burnout?

Desi simptomele stresului si anxietatii par similare, exista totusi o diferenta semnificativa: stresul este cauzat frecvent de factori externi, in timp ce anxietatea este un raspuns intern al organismului. In timp ce stresul poate fi generat de factori fizici, psihologici, emotionali, ducand la o stare de copleseala, anxietatea adauga un sentiment de panica, de blocaj din care persoana nu stie cum sa iasa. Daca factorii stresori dispar, de obicei stresul se diminueaza considerabil, in timp ce in cazul anxietatii, chiar si dupa disparitia factorilor declansatori, starea poate sa ramana si sa evolueze progresiv. Anxietatea poate conduce si la aparitia atacurilor de panica.

Stresul are ca simptome fizice tensiunea musculara, inclestarea maxilarului, oboseala, dureri de cap/corp. Simptomele emotionale includ reactivitate, uitare, iar din punct de vedere comportamental scade calitatea somnului, pot exista modificari de apetit si greutate, iar in unele cazuri se poate recurge la alcool sau droguri pentru a diminua efectul simptomelor  De asemenea, apare o nevoie urgenta de a genera solutii salvatoare.

Anxietatea, asa cum spuneam anterior, este un raspuns mai degraba intern al organismului si diferita ca intensitate si durata fata de stres, fiind mult mai persistenta. Simptomele fizice includ ritm cardiac crescut, greata sau dureri de stomac, tremurat. Intre simptomele emotionale sunt de amintit: ingrijorare constanta, ruminatii, sentimente de urgenta, neajutorare, panica, frica. Intre simptomele comportamentale sunt de amintit: tulburari de somn severe – insomnie, modificari de apetit, consum de alcool, substante, incapacitatea de concentrare, de realizare a sarcinilor zilnice, evitarea situatiilor sau persoanelor care provoaca stres.

Ana experimenteaza des ganduri anxioase. Intr-o zi intarzie la serviciu din cauza unei greve la metrou. Ea incepe sa se ingrijoreze ca va fi concediata, deoarece a mai intarziat si in trecut, datorita unor probleme de sanatate. Mai mult decat atat, incepe sa o preocupe gandul ca nu isi va termina in timp util task-urile si ca seful ei va observa acest lucru si o va critica. In momentul in care aceste ganduri apar, Ana incepe sa respire din ce in ce mai greu si simte nevoia sa se aseze. In acest exemplu Ana trece de la un factor de stres la ganduri anxioase determinate de convingerea interna ca nu este suficient de buna si acest lucru va fi observat si pedepsit de superiorul sau. Desi atat stresul, cat si anxietatea apar in viata fiecaruia dintre noi la un moment dat, manifestarea lor pe parcursul unei durate extinse poate deveni nociva si se poate transforma in tulburare de anxietate sau chiar burnout.

Burnoutul nu apare brusc, ci evolueaza in timp. Stresul netratat, prelungit, duce la stres cronic, care poate evolua in burnout. Anxietatea manifestata pe o perioada de timp indelungata, in varfuri prelungite poate, de asemenea, conduce la burnout.

Simptomele burnout-ului sunt similare celor de stres sau anxietate: insomnie, somn intrerupt, modificari ale apetitului, greutatii, imbolnaviri dese, cresterea tensiunii arteriale, iritabilitate, amorteala, apatie, autocritica, lipsa motivatiei, izolare, neglijarea inclusiv corporala, utilizarea de alcool sau droguri, pierderea placerii si atitudinea negativa provenita din lipsa unei perspective mai bune de viata. Corpul uman nu este pregatit pentru o perioada lunga de stres, hiperctivitate sau vigilenta, si atunci intra in burnout. Iesirea din burnout nu se realizeaza imediat este un proces lent si de durata, pentru care este necesara o strategie pe termen lung, pentru eliminarea si atenuarea efectelor negative ale acestuia.

Ce puteti face pentru a evita starile de anxietate si burnout?

• Constientizati si acceptati limitele personale (Nu luati auspra dumneavoastra mai mult decat puteti duce, atat la job cat si in viata personala). A nu va sti limitele personale, poate crea atat in dv cat si in ceilalti niste asteptari nerealiste care daca nu se intampla, cresc starea de disconfort si dezamagire.
• Ierarhizati factorii de stres si abordati pe fiecare individual. Rezistati tendintei de a incerca sa le rezolvati pe toate in acelasi timp intrucat de cele mai multe ori, doar creste anxietatea si se instaleaza o forma de blocaj mental sau panica.
• Concentrati-va pe ce sta in puterea dumneavoastra sa schimbati mai degraba decat pe ce depinde de altii/alti factori
• Identificati activitatile care va aduc bucurie in viata sau care va relaxeaza si va deconecteaza de la problemele de zi cu zi – ce va face placere sa faceti? Fie ca este vorba despre sport, muzica, desen, filme, plimbari in aer liber,   faceti-va timp pentru ele si includeti-le incetul cu incetul in rutina saptamanala.
• Evaluati ce este important pentru dumneavoastra si cat timp alocati fiecarei parti din acest intreg important – job, familie, prieteni, copii si apoi mai profund daca este job – activitatea, relatia cu seful, colegii, beneficii, etc.
• Cand exista un factor declansator de stres intr-o anumita arie, cum ar fi serviciul, incercati sa nu generalizati si sa nu va lasati influentati sau afecatati de atitudinea negativa a persoanelor din jur. Incercati sa izolati situatia si sa lucrati pe ea. Generalizarea duce de obicei la demonizarea intregii arii
• Cautati suport in familie si la cei apropiati
• Incercati sa va bucurati in fiecare zi de  lucruri marunte: aer proaspat, soarele diminetii, cafeaua/ceaiul, dusul, o vorba cu cineva drag, un film bun, cateva pagini dintr-o carte sau o plimbare
• Apelati la ajutor specializat, fara teama de expunere sau judecata. Din ce in ce mai multe persoane se deschid catre psihoterapie pentru a se cunoaste mai bine, pentru a invata sa faca fata situatiilor diverse de viata cu potential destabilizator.

Somnul este hrana pentru creier, indiferent daca ne referim la un copil, ori la un adult. Somnul modifica dispozitia, comportamentul, performantele si personalitatea.

Daca ne gandim la bebelus, un somn sanatos este esential pentru creierul lui aflat in dezvoltare. Privarea de somn in timpul copilariei poate afecta dezvoltarea neurologica.

Deoarece tratarea problemelor de somn este mai dificila decat prevenirea lor, parintii trebuie sa inteleaga ca au un rol esential privind incurajarea unor obiceiuri de somn sanatoase. Procesul de adormire se invata iar creierul in dezvoltare are nevoie de odihna pentru a-si dezvolta capacitatea.

Bebelusul este o fiinta nonverbala ce percepe lumea in principal prin senzatii si nu dintr-o perspectiva rationala. Acesta depinde in totalitate de apartinatori pentru a supravietui. E necesar ca parintele sa-si constientizeze responsabilitatea vizavi de cresterea armonioasa din punct de vedere fizic, cognitiv si emotional a propriului copil. Acesta trebuie sa poata fi un cititor avid al nonverbalului si capabil sa transmita atat verbal, si in special nonverbal ceea ce este benefic si necesar pentru dezvoltarea armonioasa a copilului. Bebelusul nu stie exact ce simte si cum simte, ce isi doreste, ori ce il supara. Parintele trebuie sa inteleaga, sa ghiceasca, ori sa isi imagineze ce se intampla acolo inauntrul bebelusului, cu alte cuvinte sa ii poata inventa lumea interioara, sa il ajute sa o defineasca. Aceasta capacitate a parintelui este strans legata de modul in care si parintii lui l-au ajutat sa isi defineasca lumea interioara atunci cand era bebelus.

Deoarece regularitatea obiceiurilor asigura sanatatea unui bebelus, in ceea ce priveste somnul, e foarte important ca parintele sa respecte nevoia de odihna si sa nu intrevina in procesul de somn natural. Desigur, nevoia de somn se modifica pe parcursul cresterii. Un bebelus de o luna va avea mai multe cicluri de somn decat unul de 12 luni si pe masura ce inainteaza in varsta acestea se raresc.

Ritualuri pentru un somn linistit

Mai jos prezint cateva exemple de ritualuri ce pot contribui la un somn linistit, cu mentiunea ca e necesar ca bebelusul sa nu fie bombardat cu stimuli diversi in acelasi timp. Mediul trebuie sa fie unul relaxant si nu stimulant:

1. O baie calda poate ajuta copilul sa se relaxeze si sa se pregateasca de somn.
2. Masajul usor il poate face sa se simta mai confortabil.
3. Ascultarea unei muzici linistitoare, sau a sunetelor din natura il poate ajuta sa adoarma usor.
4. Ascultarea vocii linistitoare a mamei care ii poate citi o poveste, ori ii poate canta.
5. Reducerea treptata a nivelului de lumina din camera ii poate induce un sentiment de relaxare.
6. Aducerea unor obiecte de confort, cum ar fi un animal de plus, ori o perna il pot linisti.
7. Exprimarea de afectiune prin mangaiat usor si leganat ii pot induce un sentiment de confort.

Cele mai importante credinte se formeaza in etapa copilariei si se manifesta de-a lungul vietii noastre. Ele sunt, de fapt, niste puncte de vedere despre noi insine, despre cei din jur si viata in general care ne “dicteaza” inconstient comportamentul si modul in care percepem lumea. Am mers la cabinetul individual de psihologie Diana Georgiana Boitas si am discutat despre originea credintelor limitative, modul in care ne influenteaza viata de zi cu zi si, mai ales, ce solutii avem la indemana pentru a trai in armonie cu noi insine si cu societatea.

“Influenta mediului asupra individului difera in functie de structura si predispozitiile lui”

Cum ne nastem, ca o foaie alba de hartie sau cu o serie de predispozitii?

Omul vine pe lume cu o zestre genetica si cu o serie de potentialitati. Mediul in care creste si se dezvolta (familia de origine, scoala, grupuri sociale, etc.) isi pune amprenta puternic asupra structurii adultului in devenire. Influenta mediului asupra individului difera in functie de structura si predispozitiile lui. Putem zice ca, in final, suntem un amestec de natura si cultura, iar proportiile sunt diferit mixate de la om la om.

Cat de importanta este copilaria ca si etapa de dezvoltare?

Copilaria este forte importanta pentru dezvoltarea emotionala. Omul cand se naste invata despre lume prin intermediul simturilor, creierul nefiind inca dezvoltat. Intai simte si abia apoi se dezvolta partea cognitiva. Pe masura ce invata despre viata (in functie de structura lui si de mediu) se creeaza si tot felul de mecanisme automate de adaptare.

Ne puteti da un exemplu?

lata-l: daca parintele este bun si iubitor doar atunci cand copilul are performante la scoala sau face tot ceea ce i se cere, acesta va invata ca este demn de lubire, doar conditionat, iar stima lui de sine va avea de suferit. Asa apar credintele irationale, limitative care au la baza con-vingeri despre sine, despre ceilalti, despre viata, care se inradacineaza adanc si care conduc din umbra comportamentele. Un astfel de copil poate sa isi spuna inconstient: ,,Sunt valoros doar daca am cele mai bune rezultate la scoala sau doar atunci cand satisfac nevoile si dorintele celuilalt”. Actiunile lui vor fi doar o rezultanta a credintelor limitative.

“Noi suntem un proces, ne transformam in permanenta”

Sa intelegem ca aceste credinte limitative sunt inconstiente?

Da. Cu mintea de copil poti alunge la niste interpretari gresite ale realitatii considerate adevaruri si care te pot urmari toata viata, pentru ca isi produc efectele din inconstient. Problema cu aceste credinte nu este ca se formeaza, ci ca nu mai sunt puse la indoiala, chestionate si modificate in functie de realitate, iar omul ajunge sa functioneze pe pilot-automat, facand aceleasi greseli, avand aceleasi tipuri de reactii, intrand in aceleasi tipuri de relatii etc. Altfel spus, credintele irationale adanc inradacinate ne limiteaza adevaratul potential.

Credintele limitative inradacinate se creeaza doar intr-o anumita perioada a vietii ori perpetuu?

In prima parte a vietii iau nastere doua sisteme de credinte: unele rationale, coerente, logice si unele rationale, imitative sau dezadaptative. De ce apar? Pentru ca avem un creier orientat catre rezolvarea de probleme. Desi cele mai multe se creeaza in prima parte a vieti, nu trebuie sa uitam ca noi suntem un proces, ne transformam in permanenta, prin urmare si credintele apar in functie de experienta continua.

“Aceste scheme irationale produc o suferinta foarte mare”

Exista niste credite irationale mai des intalnite pe care le puteti mentiona?

Pot face referire la trei categorii mai des intalnite care pot genera depresie si anxietate. Prima este: “Trebuie sa fac cat de bine se poate mereu si sa fiu aprobat mereu de ceilalti, altfel este ceva in neregula cur mine”. O a doua categorie ar fi: “Oamenii cu care relationez (familie, prieteni, colegi) trebuie sa ma trateze corect, cu consideratie si chiar special avand in vedere ca sunt un om deosebit”. In final, o a treia categorie de credinte irationale este: “Conditiile in care triesc trebuie aranjate astfel incat sa am usor, repede, fara efort tot ceca ce imi doresc, tot ce comand. Este de nesuportat pentru mine ca aceste conditi sa ma frustreze”.  Aceste scheme irationale produc o suferinta foarte mare, decarece pastreaza individul inchistat in rigiditate si sub tirania lui “trebuie”, iar viata este dimpotriva, despre fluiditate.

Care sunt riscurile pastrarii acestor credinte limitative?

Riscurile sunt mari, iar cel mai mare este o viata traita in suferinta si nu la adevaratul potential. Oamenii se pot trezi ca isi pierd vitalitatea si creativitatea, ca actiunile lor isi au radacina in frid, ca raman blocati in joburi care nu ii satisfac ori in relatii abuzive etc. Observa tot felul de repetitii, insa nu sunt in controlul vietii lor, pentru ca nu mai pun la indoiala modul in care gandesc si simt. Sa nu uitam ca o actiune este doar un rezultat al unui mod de gandire si simtire ori o oglinda a vietii interioare.

“Pe masura ce sunt descoperite, pacientul este ajutat sa faca modificarile dorite”

Daca sunt inconstiente, aceste credinte pot fi modificate?

Terapia este un proces de invatare, solutia pentru a te cunoaste mai bine, pentru a identifica tote acele credinte irationale care te influenteaza negativ din umbra si a le putea modifica ori inlocui. Singur este greu, pentru ca rezistentele sunt in functiune. Un specialist care si-a parcurs deja propriul proces terapeutic, deci are o mai mare coerenta psihica, te poate ajuta sa observi mai usor ceea ce singur este extrem de greu sau imposibil.

Cum le descoperim in timpul terapiei?

Credintele limitative pot fi descoperite prin intermediul starilor afective negative ce apar constant in cadrul procesului terapeutic. Pe masura ce sunt descoperite, pacientul este ghidat sa le testeze validitatea (caracterul rational) si utilitatea lor (avantajele si dezavantajele mentinerii lor) si apoi ajutat sa faca modificarile dorite.

Deci nimic nu este imposibil!

Vestea buna e ca si creierul nostru are o exceptionala capacitate de schimbare si adaptare, adica poate invata, se poate dezvolta si poate invata din nou.

Aceasta este neuroplasticitatea: noi conexiuni neuronale se formeaza pe masura ce invatam. Din fericire, observ tot mai multi oameni care se indreapta catre terapie, care sunt asumati si curiosi sa se dezvolte din dorinta de a trai altfel, mai bine, mai linistit si mai liber.

 

Sursa articol:  www.taifasuri.ro

Finalul unui an si inceputul altuia au reusit mereu sa ma aduca mai aproape de mine si asta pentru ca ma pun fata in fata cu efemeritatea si cu ireversibilitatea specifice vietii. Cand se mai duce un an, mintea mea incearca inconstient sa clasifice. Apoi imi dau seama ca am nevoie de bilant, am nevoie sa masor pentru a-mi putea dori, pentru a putea tinti de acum inainte, pentru a ma simti “pe drum” ascensiv.

Pentru mine directia este importanta. Nu ma agat neaparat de tinte, de cele mai multe ori stiu ce-mi doresc, sau ce am nevoie, insa nu ezit sa ma razgandesc, ori sa reconsider, atunci cand elementele-surpriza ale vietii isi fac aparitia. Imi amintesc cum in prima parte a vietii, a te razgandi reprezenta pentru mine o dovada de lipsa de verticalitate si seriozitate si imi producea un mare disconfort din cauza lipsei de control. Nu acceptam asta din partea mea si nu mai zic de cum imi impacta acest lucru relatiile. Rigiditatea are un pret mult prea mare si doar suferinta mi-a deschis poarta catre o gandire mult mai nuantata. Cand te doare, intre a cauta un tap ispasitor si a te uita mai atent la tine, cred ca a doua varianta este mereu cea mai productiva decizie. Din pacate, a fi mai atent la tine nu e suficient fara a trece printr-un proces terapeutic cu un om care si-a parcurs deja drumul prin propriile tenebre, care are o structura psihica mult mai coerenta si este capabil sa creeze suportul si spatiul sigur in care iti poti cauta propriile raspunsuri.

Invatam si ne dezvatam prin intermediul relatiilor, insa nicio schimbare nu are loc in 7 pasi, precum vehiculeaza genul acela de articol al vremurilor noastre. Punctul de evolutie in care am ajuns pune in pericol rabdarea. Exista multa informatie simplificata si accesibila oricui, insa eu simt ca s-a pierdut mult din substanta. Ca si societate am castigat foarte mult, insa individual am pierdut si tot pierdem. Problema cu abordarile de genul “scapa de anxietate in 3 pasi” si “transforma-ti complet viata in 6 luni” este ca, privit dintr-un unghi pe de-o parte a baricadei, se observa cum omul ramane pradatorul suprem al acestui ecosistem, folosindu-se de lipsa de informare, ori de naivitatea semenilor sai. Privit dintr-un alt unghi, pe cealalta parte a baricadei, oamenii ajung sa considere ca au ei un defect pentru ca nu reusesc sa puna in practica o iluzie vanduta mult prea scump.

Nu s-a nascut nimeni invatat, avem voie sa nu stim, insa e important sa fim curiosi si dornici sa aflam cat mai multe lucruri pentru a experimenta viata in favoarea noastra. Avand in vedere ca omul este format din tot felul de mecanisme automate exersate in permanenta, cum ai putea crede ca schimbarea e rapida si usoara? Da, ar fi frumos, daca ar fi si adevarat. Tot ce are valoare necesita insa timp, efort si un travaliu potrivit ritmului fiecaruia.

Apropierea de mine, adica intelegerea mai mare a propriei persoane si conectarea la tot spectrul de emotii, nu mi-au adus o fericire si o implinire absoluta. Simt nevoia sa demitizez ideea asta. Mi-au adus un grad mai mare de constientizare, deci o mai mare libertate astfel incat sa simt ca eu traiesc viata, nu sa fiu traita de ea. Niciodata nu terminam sa devenim ceea ce suntem. Cuvintele pe care le voi pune pe hartie peste niste ani vor reflecta omul care voi fi atunci, la fel cum vocea mea de azi reflecta doar punctul in care am ajuns azi. Ne transformam in permanenta, lumea in care traim se transforma si asta face parte din frumusetea vietii desi ne provoaca si multa anxietate de cele mai multe ori.

Aceasta serie de pierderi cu care inevitabil ne confruntam cu totii detine samburele transformarii, regenerarii si maturizarii. Am fost si voi fi mereu sensibila la pierderi si este uman. E dureros si ma intristeaza cand ma desprind de un loc, moare o persoana apropiata, se dilueaza relatia cu un om drag, se termina o etapa din viata. Trairea emotiilor negative si parerea de rau sunt parte din experienta si le las sa ma locuiasca fara judecata, insa nu pierd din vedere ca la orizont este mereu un taram nou ce asteapta sa fie descoperit. Si cum ar fi posibila noua descoperire fara amprenta pe care a lasat-o in tine acel om care s-a dus, acel loc de care te-ai indepartat, ori acea etapa care s-a finalizat? Avem multe dolii de purtat si e important sa nu sarim etape si sa ne lasam sa jelim, pentru a putea privi cu bucurie din nou la orizont.

Desi diferiti in esenta, avem atat de multe in comun. Parcurgem cam aceleasi tipuri de etape si avem cam aceleasi tipuri de experiente. Ma gandesc la vorbele lui Terentiu, atat de simple si de puternice, mereu la loc de cinste- “Nimic din ce este omenesc nu mi-este strain”.

Sã fii conștient. Să te lași să fii prezent. Să te lași să fii în corp. Să simți ce simți. Să iți dai voie să recunoști când ți-e frică, când ești mic, când ai regresat în copilul neajutorat de altă dată. Să accepți că ai nevoie de o vorbă bună, de o mângâiere, de iertare, de îngăduință, să accepți că tânjești, că ai și plăceri meschine. Să accepți că ai nevoie și de alții. Să ceri să fie și despre tine fără să te simți vinovat. Să accepți că nu ești suficient și că nu e un capăt de lume. Dacă ai fi, nu ai mai avea încotro să te îndrepți. E o binecuvantare să simți că mai ai de făcut un pas. E o binecuvântare să fii în mișcare.

Să ții cont de nevoile tale înseamnă să îți cunoști granițele. Știi unde începi și unde se termină ființa ta? Te-ai întrebat vreodată dacă limita ta e de fapt echivalentă cu “atât cât poți duce”? Și dacă nu e nevoie să duci atât cât poți duce? Daca ai fi mai îngăduitor cu tine ce s-ar întampla? Ai pierde iubirea celorlalți? Te-ar considera un om rau? Asta înseamnă că și tu te-ai considera un om rau, lipsit de valoare? Nu ai mai fi acceptat? Să fii îngăduitor cu tine are un preț. Totul are un preț. Întrebarea este dacă ești dispus să îl plătești în favoarea sau în detrimentul tău.

Întorcându-mă la nevoi, ele nu pot fi conștientizate, acceptate și luate în seamă fără o apropiere de propriile emoții. Dar de ce fugim cu toții când vine vorba de emoțiile negative? De teamă că o să doară.

Însă, chiar dacă simți ce simți, nu va dura o eternitate. Ai mai auzit asta, nu-i așa? Iată încă un adevăr banalizat dacă nu e simțit chiar de tine, pe pielea ta. Nu prea ajută când auzi sau citești adevărurile altuia, nu-i așa? Ajută pe moment, poate. Ceva din tine vrea să înțeleagă, vrea să simtă, vrea să rezoneze, vrea o explicație, vrea un stâlp de care se poate sprijini. Ai nevoie de o certitudine, de un adevăr. Cu toții avem, să știi. Așa e natura umană. Deși suntem diferiți, în esență avem multe în comun. Te invit să îți amintești de o situație în care credeai că e sfârșitul lumii. Acum privești diferit totul, nu-i așa? Totul a trecut precum trec norii. Și cu toate astea, când se va mai intampla un lucru neplăcut de intensitate mare vei simți poate la fel.

Întrebarea mea pentru tine este: iți poti conștientiza jocul propriei minți?

Nu inseamnă că dacă simți ce simți și pare că ești pe fundul gropii vei și rămâne acolo. Nu știu dacă te-ai lăsat să simți ce simți. Poate ai facut-o și văzând cum ești în picaj liber te-ai speriat și ai frânat. Ți-ai spus că nu ai voie să te lași să simți ce e de simțit pentru că e un teren dureros. Și mai e și necunoscut. Asta e un combo mortal. Necunoscutul, având la bază tot felul de temeri, generează o durere închipuită, una potențială. Din păcate nu reușești de cele mai multe ori să conștientizezi că ceea ce te înspăimântă este un produs al minții tale. O teamă doar cu forma, însă fără conținut. Te-ai vizualizat vreodată în acest joc al minții? Când durerea este foarte mare nu prea poți face un pas în lateral pentru a te uita detașat la ce se întamplă cu tine, în tine. Și nici măcar nu ești de condamnat. Însă poate fi și altfel.

Militez pentru a simți ce e de simțit și a lăsa apoi locul rațiunii pentru a găsi soluții. Mintea și corpul sunt Yin și Yang.

Vedem viața prin propriile lentile influențate de ceea ce trăim, simțim, ni se întâmplă, experimentăm. Cum am putea vedea noi o realitate obiectivă, un adevăr central, atâta timp cât totul e modificat de fiecare dintre noi?

Când iți dai seama de jocul minții și de faptul că realitatea ta este doar realitatea ta și nu una obiectiva, ajungi să te iei mai puțin în serios.

A nu se intelege că mă refer la o lipsă de interes, o resemnare, o detașare sau negare. Mă refer la fluiditate. Și nu e ușor să fii fluid, însă e o variantă de a trăi la care merită să aspiri.