Jocul propriei minți și conștientizarea nevoilor emoționale
Sã fii conștient. Să te lași să fii prezent. Să te lași să fii în corp. Să simți ce simți. Să iți dai voie să recunoști când ți-e frică, când ești mic, când ai regresat în copilul neajutorat de altă dată. Să accepți că ai nevoie de o vorbă bună, de o mângâiere, de iertare, de îngăduință, să accepți că tânjești, că ai și plăceri meschine. Să accepți că ai nevoie și de alții. Să ceri să fie și despre tine fără să te simți vinovat. Să accepți că nu ești suficient și că nu e un capăt de lume. Dacă ai fi, nu ai mai avea încotro să te îndrepți. E o binecuvantare să simți că mai ai de făcut un pas. E o binecuvântare să fii în mișcare.
Să ții cont de nevoile tale înseamnă să îți cunoști granițele. Știi unde începi și unde se termină ființa ta? Te-ai întrebat vreodată dacă limita ta e de fapt echivalentă cu “atât cât poți duce”? Și dacă nu e nevoie să duci atât cât poți duce? Daca ai fi mai îngăduitor cu tine ce s-ar întampla? Ai pierde iubirea celorlalți? Te-ar considera un om rau? Asta înseamnă că și tu te-ai considera un om rau, lipsit de valoare? Nu ai mai fi acceptat? Să fii îngăduitor cu tine are un preț. Totul are un preț. Întrebarea este dacă ești dispus să îl plătești în favoarea sau în detrimentul tău.
Întorcându-mă la nevoi, ele nu pot fi conștientizate, acceptate și luate în seamă fără o apropiere de propriile emoții. Dar de ce fugim cu toții când vine vorba de emoțiile negative? De teamă că o să doară.
Însă, chiar dacă simți ce simți, nu va dura o eternitate. Ai mai auzit asta, nu-i așa? Iată încă un adevăr banalizat dacă nu e simțit chiar de tine, pe pielea ta. Nu prea ajută când auzi sau citești adevărurile altuia, nu-i așa? Ajută pe moment, poate. Ceva din tine vrea să înțeleagă, vrea să simtă, vrea să rezoneze, vrea o explicație, vrea un stâlp de care se poate sprijini. Ai nevoie de o certitudine, de un adevăr. Cu toții avem, să știi. Așa e natura umană. Deși suntem diferiți, în esență avem multe în comun. Te invit să îți amintești de o situație în care credeai că e sfârșitul lumii. Acum privești diferit totul, nu-i așa? Totul a trecut precum trec norii. Și cu toate astea, când se va mai intampla un lucru neplăcut de intensitate mare vei simți poate la fel.
Întrebarea mea pentru tine este: iți poti conștientiza jocul propriei minți?
Nu inseamnă că dacă simți ce simți și pare că ești pe fundul gropii vei și rămâne acolo. Nu știu dacă te-ai lăsat să simți ce simți. Poate ai facut-o și văzând cum ești în picaj liber te-ai speriat și ai frânat. Ți-ai spus că nu ai voie să te lași să simți ce e de simțit pentru că e un teren dureros. Și mai e și necunoscut. Asta e un combo mortal. Necunoscutul, având la bază tot felul de temeri, generează o durere închipuită, una potențială. Din păcate nu reușești de cele mai multe ori să conștientizezi că ceea ce te înspăimântă este un produs al minții tale. O teamă doar cu forma, însă fără conținut. Te-ai vizualizat vreodată în acest joc al minții? Când durerea este foarte mare nu prea poți face un pas în lateral pentru a te uita detașat la ce se întamplă cu tine, în tine. Și nici măcar nu ești de condamnat. Însă poate fi și altfel.
Militez pentru a simți ce e de simțit și a lăsa apoi locul rațiunii pentru a găsi soluții. Mintea și corpul sunt Yin și Yang.
Vedem viața prin propriile lentile influențate de ceea ce trăim, simțim, ni se întâmplă, experimentăm. Cum am putea vedea noi o realitate obiectivă, un adevăr central, atâta timp cât totul e modificat de fiecare dintre noi?
Când iți dai seama de jocul minții și de faptul că realitatea ta este doar realitatea ta și nu una obiectiva, ajungi să te iei mai puțin în serios.
A nu se intelege că mă refer la o lipsă de interes, o resemnare, o detașare sau negare. Mă refer la fluiditate. Și nu e ușor să fii fluid, însă e o variantă de a trăi la care merită să aspiri.
