Articole Blog – Personal

Provocări în diada părinți-adolescenți

Publicat pe / în /de

Adolescența este o perioada complicată, marcată de nevoia tânărului de a se descoperi în relație cu el însuși și cu ceilalți. Adolescentul testează relațiile de familie, de colegialitate, de prietenie. De asemenea, apar și primele experiențe de iubire: prima întâlnire, primul sărut. Cu alte cuvinte, adolescentul se îndreaptă spre viața de adult, încercând activități premergătoare, în definitivarea identității de sine.

Și pentru părinți este o perioadă dificilă. Natural, adolescentul intră într-o etapă de separare de mediul familial cu tot ce înseamnă asta, inclusiv anumite valori. Părinții, de multe ori, simt că nu își recunosc copilul și nu mai știu cum să comunice cu el. Câteva provocări majore rezidă în dorința adolescentului de a experimenta viața ca un adult, dar fără să aibă experiența sau discernământul corespunzător, dar și în faptul că sentimentele și senzațiile pe care le trăiește sunt polarizate în această perioadă.

Găsirea identității este un proces complex și în mare parte dificil. Alfred Adler, fondatorul orientării psihoterapiei individuale, spunea că țelul natural al comportamentului uman este trecerea dintr-un complex de inferioritate într-un complex de superioritate. Sentimentul de inferioritate este înnăscut și se reglează prin educarea interesului social odată cu creșterea copilului. Modelul primordial este familia, cu precădere părinții, care influențează dinamica relației intrafamiliale, dar și modul în care se va raporta adolescentul la mediul exterior. Dacă părinții au o atitudine democratică și cooperantă atât între ei, cât și cu copilul, tendința acestuia va fi să replice această dinamică și în afara familiei.

Betty Lou Bettner, psihoterapeut de familie, a delimitat patru principii, cunoscute ca ”Cei patru C”, pornind de la psihologia individuală a lui Adler. Fiecare persoană va tinde să se împlinească în patru direcții, iar această nevoie e cu atât mai intensă în adolescență:

  • Să fie conectată: să aparțină unui grup, comunității, familiei. Avem nevoie de alte persoane pentru a ne simți în siguranță atât fizic, cât și psihic.
  • Să se simtă capabilă: de a deveni independentă, de a simți că poate îndeplini acțiuni și de a fi competentă.
  • Să conteze: dorința de a avea semnificație pentru sine și pentru ceilalți.
  • Să aibă curaj: depășirea provocărilor și de a întreprinde anumite acțiuni chiar și cu riscul eșecului sau în adversitate.

Adolescenții au nevoie de îndrumare și spațiu din partea celor din jur pentru a se simți conectați, capabili, semnificativi și curajoși în fiecare arie: în familie, la școala și cu prietenii.  Părinții care sunt alături de adolescenți în această etapă, care rămân în spatele lor, cu susținere și empatie, lăsându-i să își găsească propriile voci și roluri, vor rămâne ancora de care adolescenții lor se vor prinde de fiecare dată când drumul le devine prea dificil.

 

Sursa foto: Priscilla Du Preez 🇨🇦, pe Unsplash

Importanța interacțiunii prin joacă dintre părinte și copil

Publicat pe / în /de

Copiii descoperă lumea prin explorare fizică și interacțiune. În relația dintre părinte și copil, joaca are mai multe funcții: de conectare, susținere a dezvoltării cognitive (limbaj, auto-reglare), îmbunătățire a abilităților fizice, încurajare a independenței și a interesului social. Astfel, copiii exersează metode de modelare a mediului înconjurător care îi formează pentru viața de adult.

Când ai un nou-născut, ca părinte, intuiția îți spune să inițiezi și să ghidezi interacțiunile: te regăsești strâmbându-te, zâmbind în tot felul de grimase, scoți sunete pe care copilul învață să le imite, faci ”cucu-bau”; astfel, cel mic învață treptat să recunoască emoții, tonalități, cuvinte care descriu mediul familiar și activitățile de rutină. Toate acestea, oricât de nesemnificative îți par, ajută creierul copilului să crească și să se dezvolte corespunzător.

În jurul vârstei de un an, un an și jumătate, copilul își folosește imaginația: îți va lua papucul și îl va pune la ureche, imitând vorbitul la telefon al adulților, iar orice obiect cu roți începe să facă ”vrum-vrum”, chiar și atunci când nu e o mașină.  Totul se întâmplă spontan din orice activitate; joaca se petrece și prin imitație, copilul reproducându-ți acțiunile: spălatul pe mâini, aspiratul, strânsul jucăriilor. Dacă îl vei încuraja (pe măsura vârstei sale, evoluând progresiv), copilul va începe să formeze deprinderi care vor rămâne în fundația lui de viitor adult. Joaca în care va putea interacționa consecvent cu alte persoane (inclusiv alți copii) se va dezvolta la 3-4 ani, când va începe să coopereze și să împartă jucăriile, iar de la patru ani va exersa activități mai complexe, cum este jocul de rol.

Joaca împreună cu tine, ca părinte, este benefică în toate etapele de vârstă. Atunci când are spațiul să ghideze activitățile ludice și își folosește creativitatea, copilul are oportunitatea să exerseze independența, să ia decizii simple, să își folosească abilitățile de negociere și relaționare, descoperă interese și modalități creative de a rezolva dificultăți.

Dacă vei acorda atenție, vei remarca aceste înclinații ale copilului, dar și căi noi de comunicare. Pentru asta, poți să privești, să asculți cu empatie, fără judecată sau întreruperi, oferindu-i atenția ta necondiționată în intervalul dedicat activității. La nevoie, vei trasa limitele necesare, copilul învățând comportamentele potrivite într-un spațiu sigur, cu o atmosferă pozitivă.

Pentru a atenua senzația neplăcută de plictiseală, adeseori, copiii doresc utilizarea dispozitivelor digitale. Dar atunci când accesul este limitat potrivit vârstei*, plictiseala devine o oportunitate: descoperă idei noi de petrecere a timpului, interese și hobby-uri, reutilizează jucării vechi într-o manieră nouă și devin atenți la mediul înconjurător și la oamenii din jur.

Ca părinte, te încurajez să te lași ghidat de copilul tău, să îi oferi spațiu să exerseze abilități pe care le va duce mai departe în comunitate. De asemenea, indiferent de vârstă, este indicat ca cel mic să aibă ocazia să se și plictisească: din aceste momente mici de frustrare se nasc idei mari.

*Recomandarea OMS: fără expunere la ecrane pentru copiii de un an, mai puțin de o oră pe zi pentru copiii de 2-5 ani.

 

Sursa foto: Kelly Sikkema, pe Unsplash

Interviu Diana Boitas: Sindromul Instagram

Publicat pe / în /de

Cum ați defini, în termeni de specialitate, „Sindromul Instagram”?

Este prima oara cand aud aceasta sintagma referitoare la fenomenul Instagram, cu alte cuvinte nu e un termen medical, sau oficial folosit.

Cuvantul sindrom se refera la totalitatea unor semne si simptome caracteristice unei stari patologice.

Asadar „sindromul instagram” descrie un fenomen social cu mai multe valente: are la baza o comparare excesiva cu ceilalti pe baza postarilor, exista o dependenta de validarea sociala prin aprecierile primite, faciliteaza o distorsionare a realitatii prin prezentarea versiunilor idealizate ale vietii si aspectului personal, sustine „cultul perfectiunii”, conduce la evitarea conectarii reale cu ceilalti si a responsabilitatilor prin petrecerea unui timp indelungat pe platforma si nu in ultimul rand are un impact negativ asupra sanatatii mintale.

Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste sanatatea mintala ca fiind acel stadiu de bine in care individul isi poate realiza potentialul, poate face fata stresului normal al vietii, poate lucra productiv si eficient si este capabil sa aduca o contributie semnificativa in comunitate.

Cum ne afectează întâlnirea zilnică cu imaginea perfectă?

Acest cult al perfectiunii pe care Instagram il promoveaza poate afecta toate categoriile de varsta iar diferenta este si aici de grad.

Vreau sa fac referire in primul rand la adolescenti, deoarece ei pot fi considerati mai vulnerabili. De ce? Pentru ca in perioada adolescentei exista mai mult timp liber ce poate fi folosit pe retelele sociale, atunci incepe conturarea identitatii, exista tot felul de schimbari fizice si emotionale ce ii pot face mai sensibili la feedback, iar aprobarea grupului fiind extrem de importanta este pentru ei o sursa de validare exterioara. Mai mult, functiile cognitive superioare ale creierului (luarea deciziei, autocontrol, planificare) nu sunt maturizate iar riscul de a interpreta gresit realitatea este mai mare.

In ceea ce priveste celelalte categorii de varsta, intalnirea cu imaginea perfecta este riscanta invers proportional cu nivelul stimei de sine si a maturizarii psihice.

Va explic ce inseamna fiecare termen. Stima de sine poate fi considerata sistemul imunitar al constiintei. Este ceea ce gandim si simtim despre noi insine, sentimentul valorii personale.

Maturizarea psihica este un proces complex si continuu ce are loc pe tot parcursul vietii si include mai multe domenii de dezvoltare: cognitiva, emotionala, sociala, morala, identitara si psihologica.

Diferite cercetari au concluzionat ca o persoana cu stima de sine ridicata nu este atat de afectata de postarile perfecte pe care le vizualizeaza, insa in contrapartida, cel cu o stima de sine scazuta este afectat atunci cand vede postari fericite sau perfecte.

Perfectiunea este doar un ideal si un mecanism de aparare pe care unii il folosesc inconstient pentru a evita critica, respingerea sau dezamagirea celor din jur. Paradoxal, cautarea perfectiunii duce la stres, anxietate si epuizare, nicidecum la armonie interioara, sau productivitate.

Imperfectiunea este parte din ce inseamna sa fii om, asa ca cine se confrunta cu obsesia pentru perfectiune poate fi ajutat de un terapeut sa-si inteleaga originea acestui comportament, sa se accepte pe sine si sa dezvolte strategii sanatoase de gestionare a presiunii de a fi perfect.

Studiile psihologice au corelat dependenta de Instagram cu diferite simptome: depresie, anxietate, tulburari de alimentatie (anorexie, bulimie), scaderea focusului, izolare sociala, insomnii.

Creează această rețea de socializare o nevroză colectivă?

Este deja o nevroza colectiva.

Instagram este ca o sabie cu doua taisuri: pe de-o parte putem spune ca facilitand conectarea cu oameni de pe intreg globul poate scadea nivelul de singuratate, poate crea sentimentul de apartenenta si poate creste nivelul de validare prin aprecierile primite in retea. Pe de alta parte constanta comparatie cu idealul (corpul perfect, casa perfecta, relatia perfecta, viata perfecta etc) genereaza sentimente de inferioritate, distorsioneaza imaginea despre sine si despre viata, genereaza invidie distructiva, scade nivelul motivatiei si al responsabilitatii.

Nu iti dai nicio sansa comparandu-te mereu cu idealul. El exista doar pentru a creste intr-un mod sanatos ambitia personala.

Ce se ascunde, de fapt, în spatele măștii impecabile?

In primul rand multa singuratate si durere. Cei care se straduiesc sa para perfecti ascund profunde insecuritati si indoieli de sine, o mare teama de respingere, o presiune constanta de a performa la nivel inalt, multa anxietate extenuanta, presiunea de a se conforma unor standarde pentru acceptare.

De ce credeți că recurg oameni la filtre și la minciuna virtuală?

Exista niste nevoi fundamentale umane: nevoia de atasament securizant (siguranta, acceptare, stabilitate, ingrijire, protectie), nevoia de autonomie, competenta si identitate, nevoia de limite realiste si autocontrol, nevoia de libertate de expresie a nevoilor si emotiilor si nevoia de spontaneitate si joaca.

Atunci cand o nevoie nu este satisfacuta in copilarie in mod repetat, in functie si de nivelul de vulnerabilitate al copilului, se poate crea un gol emotional ce isi cere drepturile pe tot parcusul vietii. In cazul de fata, sentimentul de a nu fi acceptat, sau iubit, sau valorizat, se poate materializa in credinta ca nu meriti lucruri decat conditionat, facand ceva inedit sau fiind intr-un fel special.

O stima de sine scazuta il poate determina pe utilizatorul Instagram sa recurga mereu la filtre, sa petreaca foarte mult timp postand, interactionand online, sa-si petreaca mare parte din timp online, neglijand aspecte importante din viata: conexiunea umana, aspiratii, gestionarea situatiilor reale, dezvoltarea personala etc.

Conectarea cu ceilalti si acceptarea de catre ceilalti sunt nevoile exploatate cel mai mult prin intermediul acestei platforme iar victimele sunt in special cei cu mari carente in aceste zone.

Prin ce simptome se caracterizează acest sindrom?

Cele mai raspandite simptome sunt cele depresive si de anxietate. Vizionarea constanta a postarilor perfecte distorsioneaza realitatea, generand erori in gandire si dezvoltarea sentimentelor de insuficienta si inadecvare.

Like-urile si comentariile frecvente specifice Instagram pot determina oamenii sa caute constant aprobarea externa, ceea ce e contraproductiv pentru o stima de sine ridicata. Daca parerea despre sine depinde doar de validari din exterior, atunci cand ele dispar se poate produce o adevarata prabusire psihica. Formele de validare interna sunt cele care mentin un echilibru si rezistenta la frustrare.

Cultul corpului perfect genereaza tulburari alimentare, precum anorexie si bulimie ce au multe efecte grave asupra sanatatii fizice si psihice: malnutritie, probleme cardiace, ulcer, inflamatia esofagului, probleme cu pielea, parul, unghiile, scaderea densitatii osoase, infertilitate, moarte. Existenta acestor tulburari poate provoca retragere sociala, idei suicidale, dependenta de substante.

Folosirea excesiva mai este si o forma de evitare a realitatii si a responsabilitatii, ceea ce poate adanci sentimentul de incompetenta si implicit simptomele depresive si anxioase.

Interactiunea sociala preponderenta in mediul online poate genera multa anxietate legata de conectarea cu oamenii in offline si o abordare superficiala, ceea ce amplifica sentimentul de izolare. Calitatea vietii noastre este strans legata de calitatea relatiilor noastre.

Instagram fiind si o platforma pentru marketing si publicitate mai poate genera o presiune de a cumpara lucruri de care nu ar fi neaparata nevoie, ori de a adanci dependenta de cumparaturi.

Există anumite persoane/afecțiuni predispuse să-l dezvolte?

Asa cum ziceam mai devreme, sunt mai vulnerabili adolescentii pentru ca sunt in formare, cei cu o stima de sine fragila si lipsiti de suport social si cei care au deja simptome diverse, pentru ca le pot adanci.

Pot suferi și bărbații de această boală?

Nu putem sa o numim boala. Este un fenomen ce poate genera o multitudine de simptome, ori poate amplifica simptome existente. Nu cred ca are legatura cu genul, ci cu a fi om.

De ce vulgaritatea este atât de intens promovată?

Ma gandesc ca poate fi si o strategie de marketing, daca ne referim la creatorii de continut. Vulgarul si controversatul provoaca reactii mai puternice deci automat atrage un public mai larg, ceea ce genereaza un profit mai mare. Oricum, nimic din ceea ce e promovat, nu e creat, ci e o reflectare a realitatii sociale si culturale.

Care ar fi calea de scăpare din acest cerc vicios?

Nu putem evita ca natura umana sa nu creeze astfel de platforme. O moneda are intotdeauna doua fete, cu avantaje si dezavantaje. Ce poate face fiecare este sa lucreze la el, la stima lui de sine, la dezvoltarea gandirii critice, la aspecte ale vietii lui ce merita imbunatatite, pentru a se putea adapta la ceea ce traieste, intr-un mod benefic pentru el.

Cât de adevărată ar fi expresia „Ești pe Instagram, deci existi” în zilele noastre?

Nu stiam expresia. Ma duce cu gandul la „gandesti, deci existi” al lui Descartes. Sensul aici este „deci contezi”. Intrebarea este „pentru cine?”.

Existenta si identitatea unei persoane nu se reduce la prezenta pe o platforma de socializare, insa cel mai probabil multi asa simt, deoarece viata nu se mai petrece doar offline.

Fiecare ar trebui sa raspunda pentru el la aceasta intrebare. Raspunsurile sunt mereu inauntru, desi tendinta este de a le cauta de cele mai multe ori in afara.

Interviu publicat in revista Taifasuri

Stiluri de parenting si influenta parintilor asupra copiilor

Publicat pe / în /de

Rolul parintilor de a creste si de a educa copiii catre o dezvoltare armonioasa si o adultete sanatoasa a fost intotdeauna complicat, dar pentru generatia actuala acest rol pare o adevarata provocare, mai dificil si mai important ca niciodata. Mai mult ca oricand, copiii nostri sunt expusi, in toate sensurile, la foarte multe informatii si stimulari din toate domeniile. Auzim din ce in ce mai des despre copii problematici, despre bullying, despre comportament delicvent, despre probleme de sanatate mintala dezvoltate la varste din ce in ce mai mici, despre parinti din ce in ce mai frustrati si mai disperati in cautarea de explicatii si solutii la problemele copiilor si a relatiei pe care o au cu acestia. 

 Desi rolul parintilor este acela de a ghida, de a indruma, de a influenta, de a sustine si supraveghea copiii, oamenii aleg maniere diferite pentru a face aceste lucruri. La o extrema se afla cei care doresc sa exercite un control absolut asupra copiilor, punand o mare presiune pe umerii acestora, iar la celalalt pol sunt acei parinti care se limiteaza la a indeplini la un nivel minimal sarcinile propuse de statutul de parinte. Astfel, in acest context, exista mai multe stiluri de parenting. Cu toate acestea, ele pot fi grupate in patru categorii mari, numite stiluri principale de parenting. Parintii manifesta o combinatie a acestora, luand cate ceva din fiecate tip, dar exista totusi note dominante ale unuia dintre stiluri:

  • Stilul autoritar ( sau strict, sau dominant)

Cerintele parintilor in acest caz sunt extrem de ridicate, iar raspunsul acestora catre copii este extrem de scazut. Parintii impun reguli stricte, fara explicatii, fara colaborare, a caror incalcare duce la penalizari, pedepse si diverse privari. Acest parinte nu se simte obligat sa ofere explicatii suplimentare. El este rece si detasat de copil, impunand respectul muncii si al efortului.

Acest copil va deveni un adult obedient care poate sa fie eficient in plan profesional, dar este nefericit in plan personal si social, cu o stima de sine scazuta si neincredere in fortele proprii. In functie de temperament, unii copii pot sa devina fie adulti submisivi si dpendenti, fie agresivi ( mascat sau nu), frustrati si cu atitudine defensiva. Copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa fie maleabil, nu va fi sensibil la dorintele altora, el va fi neiertator cu cei care gresesc. El va intampin dificultati in realizarea unei comunicari eficiente, va fi lipsit de initiativa, de curaj si va fi vesnic nemultumit. In consecinta, stima de sine a acestui copil va fi scazuta.

  • Stilul democratic ( sau empatic, sau responsiv)

Cerintele parintilor in acest caz sunt extrem de ridicate, iar raspunsul acestora catre copii este de asemenea ridicat, ei sunt extrem de responsivi, de empatici si calzi.

  Parintii stabilesc reguli clare, echitabile, consecvente si flexibile in acelasi timp, si tin cont de nevoile copilului lor atunci cand le stabilesc si cand le aplica. Daca regulile sunt incalcate, consecintele sunt discutate si parintii dau ocazia copiilor sa invete comportamente aternative acceptabile. Parintele este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou, spre discutii cu copilul, pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune reguli.  Parintele este protector in ideea de a oferi siguranta si un mediu securizant copilului, dar in acelasi timp are suficienta incredere in copil si in capacitatea acestuia de a lua decizii personale. In aces mod parintele ajuta copilul sa capete deprinderi comunicationale eficiente, incurajeaza respectul, autonomia personala.

Copilul va deveni un adult echilibrat emotional, autonom si in general fericit atat in plan personal si interpersonal, increzator in fortele proprii, capabil sa gaseasca solutii bune la situatii dificile si sa le depaseasca cu bine in plan emotional. El va avea performante academice ridicate. Copilul ii va respecta pe altii, va lua in considerare opinia celorlalti, va fi deschis la observatii si critici constructive, va avea curajul sa isi exprime punctul de vedere. El isi va indeplini visele proprii, nu pe cele ale parintilor, se va cunoaste bine pentru a-si alege meseria potrivita. Acesti copii vor cere parerea si opinia parintilor tocmai pentru ca nu le e teama si pentru ca nu s-au simtit niciodata respinsi sau judecati. Nivelul de anxietate si depresie va fi scazut, ca si abuzul de droguri, suicidul si delicventa.

  • Stilul permisiv ( sau indulgent )

Cerintele parintilor in acest caz sunt extrem de scazute, aproape inexistente, iar raspunsul este ridicat, ei sunt extrem de permisivi si de responsivi. Parintii sunt indulgenti, au putine cerinte clare de disciplina pe care le aplica inconsecvent, ei cedeaza cu usurinta presiunilor copiilor. Evita confruntarile, nu sunt in stare sa spuna nu, le e teama de a refuza, nu isi responsabilizeaza copilul. In consecinta au asteptari reduse in ceea ce priveste autonomia, maturitatea si autocontrolul acestuia. Acest stil se caracterizeaza prin faptul ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara prea multe restrictii. Dezavantajele acestui stil sunt legate de intelegerea rolului regulilor si limitelor pe care copilul nu le are. El poate sa fie obraznic sau chiar un copil problema. Parintii se pot astepta ca el sa preia controlul, in sensul ca nu va mai face decat ceea ce doreste el si nu va mai accepta sfaturi. Astfel parintele se va simti depasit de situatie. Copilul devenit adult va fi nefericit, egoist, iresponsabil, imatur, cu dificultati de auto-contol emotional, toleranta scazuta la frustrare si probleme de relationare sociala, care nu stie sa ofere pentru a primi. Avand in vedere faptul ca nu s-au putut forma mecanismele motivatiei interne, exista tendinta ca acesti copii sa performeze slab, atat in plan academic, cat si in plan profesional. Un alt risc este acela de a avea probleme cu acceptarea autoritatii altora, precum si a regulilor in general.

  • Stilul neimplicat ( sau neglijent, sau indiferent)

Parintii nu au in general asteptari de la copii si nici cerinte, dar nici  nu raspund nevoilor acestora. Au o comunicare deficitara cu acesta si ofera foarte putina afectiune, sau chiar sunt “dezacordati” emotional fata de nevoile copilului, trateaza cererile lui cu indiferenta sau ignorare. Se limiteaza la a satisface nevoile de baza ale copilului, in cazul cel mai bun, dar uneori pot sa lipseasca chiar si acestea. Copilul se simte deseori o povara pentru parinti. Acest stil de parenting are efecte negative, devastatatoare asupra formarii atasamentului in copilaria mica, iar efectele pe termen scurt si lung sunt semnificative. Copilul invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori chiar fara responsabilitate. El poate sa dezvolte o stima de sine scazuta ( asemeni copilului crescut pe stilul autoritar), poate sa devina timorat si urmarit de un complex de inferioritate, nu se crede suficient de bun pentru a le atrage atentia parintilor. Copilul crescut in acest fel va fi mai insensibil la sentimentele si dorintele celorlalti, mai apatic, mai pragmatic. Copilul devenit adult va avea probleme de autocontrol, va fi impulsiv, stima de sine foarte scazuta, probleme mari de relationare sociala si dezechilibru psihic. Exista tendinta de a avea probleme cu legea, de delicventa, probleme de respectare a normelor de grup, de control al impulsului, care duc frecvent la comportamente de tip adictie sau suicid.

Avand in vedere stilurile de parenting prezentate, influenta si importanta lor asupra comportamentului si dezvoltarii emotionale a copilului, pare evident ca stilul cel mai eficient si cel care permite o dezvoltare armonioasa si sanatoasa a copilului este stilul democratic. In acest caz copiii percep parintii ca fiind rezonabili, flexibili si echilibrati, accepta mult mai usor regulile stabilite si explicate de acestia, le internalizeaza si integreaza mult mai usor. Ei isi dezvolta responsabilitatea, motivatia interna si autocontrolul, ingrediente cheie ale succesului in viata.

Articolul de fata se doreste a fi util pentru imbunatatirea stiului de parenting adoptat de parinti, corelat evident cu alti factori cum ar fi: temperamentul copilului, mediul cultural, dinamica familiei, etc. Copiii nostri merita sa fie tratati cu respect si consideratie, acceptati neconditionat, incurajati si sprijiniti catre o dezvoltare armonioasa. Solutia este un echilibru intre stilul autoritar si cel permisiv, evitandu-se pe cat posibil neglijarea, deci solutia este indreptata catre aplicarea unui stil de parenting democratic, bazat pe incurajare si pe asumarea consecintelor logice ale comportamentului si pe evitarea pedepselor si a comportamentului abuziv si lipsit de respect. In acest sens incurajarea se centreaza pe: aprecieri si intariri, evidentierea pozitivismului in orice situatie, increderea in capacitatile copilului de a face fata problemelor si greutatilor, incercarea ca esenta a vietii, progres, imbunatatire, utilitate, contributie.

Stima de sine, sau cum stim ca ne iubim cu adevarat?

Publicat pe / în /de

  1. Cum ati defini stima de sine?

Stima de sine este evaluarea pe care o facem noi insine despre propria persoana, sau un barometru al starii de bine. Ati observat probabil ca pot exista discrepante intre modul in care o persoana se percepe si modul in care e perceputa de ceilalti. Realitatea fiecaruia este subiectiva si nu universala. Nivelul de multumire personala reprezinta un raport intre sinele autoperceput si sinele ideal. Cu alte cuvinte, noi vom fi multumiti de noi in masura in care suntem mai aproape de propriul ideal.

 

  1. De ce e asa importanta stima de sine?

Stima de sine nu este importanta, ci esentiala pentru calitatea vietii noastre. Oamenii vin si pleaca, insa noi vom fi cu noi toata viata. E necesar sa ne fim un companion cat mai bun de drum.

O stima de sine ridicata ne ajuta sa luam deciziile cele mai bune pentru noi, pe toate planurile principale ale vietii: profesional, familial, social si sentimental. Atunci cand o persoana nu are o parere prea buna despre ea, nu va sti sa isi negocieze un salariu mai mare, va ezita sa isi caute un job mai bun, sau nu va sti sa se mentina departe de un mediu care ii face rau, ori nu va renunta la relatii nehranitoare, sau nu isi va alege grupul social potrivit.

 

  1. Cum se pun bazele unei stime de sine sanatoase?

In copilarie se pun bazele stimei de sine. Un mediu indeajuns de bun reprezinta conditia constructiei unei stime de sine sanatoase. Ce inseamna indeajuns de bun? Un mediu in care adultii se racordeaza la nevoile copilului, un mediu securizant, iubitor, intelegator si flexibil.

 

  1. La ce varsta incepem sa fim constienti de imaginea noastra despre sine?

Nu exista proces identic, deci nici o reteta cu privire la constientizarea unei imagini despre sine.

 

  1. Ce diferente exista intre stima de sine, egoism, narcisism?

Stima de sine, asa cum va spuneam, este esentiala pentru starea noastra de sanatate psihica si presupune si bune relatii cu ceilalti. O buna stima de sine presupune o buna cunoastere de sine, o acceptare a propriei persoane si automat o mai mare acceptare si iubire fata de natura umana. 

Egoismul nu este iubire de sine, ci mai degraba o ura de sine si automat si fata de ceilalti. Atunci cand oferim ceva cuiva, sau suntem alaturi de cineva, in primul rand ne oferim noua un cadou, acela de a putea contribui la starea de bine a umanitatii. Egoismul ne instraineaza de natura umana, deci de noi insine.

Narcisismul este o etapa de dezvoltare normala din viata fiecarui om. Insa aceasta etapa de dezvoltare este una timpurie cand bebelusul are nevoie sa ii fie satisfacute nevoia de iubire si de admiratie. Cand bebelusul nu isi poate parcurge etapa de narcisism in mod corespunzator, apare un blocaj emotional care isi poate pune amprenta asupra adultului in devenire.

Am observat ca pe masura ce au patruns mai multe informatii de dezvoltare persoanala in viata romanilor, a aparut o tendinta mai mare de etichetare. Se folosesc abuziv anumiti termeni, precum “narcisist” facandu-se referire la un om lipsit de empatie, sau mult prea centrat pe sine, chiar in afara unei patologii. Omul este mai mult decat o eticheta. Nevoia noastra de a categorisi si de a clasifica ne poate induce in eroare, ori intr-o inchistare mentala care ne influenteaza realitatea interioara si modul de a ne raporta in exterior.

 

  1. Din ce cauze poate scadea stima de sine?

Stima de sine poate fluctua de-a lungul vietii noastre, in functie de evenimente si de modul in care le interpretam in raport cu noi si scade spre batranete. Pierderea unui job, un divort, un esec, acestea sunt doar cateva dintre situatiile care pot afecta stima de sine. Fluctuatia este diferita in functie de cat de solida este baza stimei de sine a fiecaruia.

 

  1. Cum putem contribui la stima de sine a copiilor nostri?

In primul rand asigurandu-le un mediu iubitor si intelegator.

Apoi e important ca adultii sa ii ajute pe copii sa isi accepte emotiile, sa le eticheteze corect, sa le inteleaga si sa invete sa le regleze. Daca parintii nu sunt confortabili cu propriile emotii si se tem de ceea ce pot simti, inevitabil vor transmite copiilor aceeasi reticenta si nici nu vor fi in stare ii linisteasca. Copiii nu au capacitate de autolinistire de la inceputul vietii, ei invata tot prin intermediul parintilor acest lucru.

 

  1. E bine sau rau sa ne comparam cu alte persoane?

Intrebarea necesita un raspuns mai complex.

Desi avem un aparat psihic asemanator, nu exista un om identic cu altul. Pentru fiecare succesul, sau multumirea presupun altceva. E important sa ne acceptam individualitatea si faptul ca drumul nostru este doar al nostru. Viata este despre descoperirea propriei fiinte, asa ca nu se justifica o comparare cu alte persoane.

Sigur, traim unii cu altii, asa ca ceilalti pot trezi in noi lucruri, insa intotdeauna este ceva despre noi, despre nevoile noastre, niciodata despre ceilalti.

Rezultatele celorlalti pot naste invidie constructiva, sau distructiva. Atunci cand succesul celuilalt te motiveaza si inspira, inseamna ca te poti regla in raport cu mediu, poti evolua, deci e o emotie constructiva. Atunci cand doar ramai blocat in invidie si nu iti folosesti emotia pentru a alimenta motivatia, dorinta de mai bine, devii distructiv si neorientat catre viata.

 

  1. Ce influenta are social media asupra parerii pe care ne-o formam despre noi insine?

Din pacate social media are o influenta foarte mare si afecteaza negative in special oamenii care nu sunt interesati sa se cunoasca mai mult, oameni cu o stima de sine fragila. A fi vazut, admirat, apreciat, iubit sunt nevoi de baza ale tuturor oamenilor. Unii au aceste nevoi mult mai intense decat ceilalti, in functie de cum au crescut iar social media fix asta exploateaza.

 

  1. Este stima de sine prea ridicata o falsa stima de sine?

O stima de sine prea ridicata poate fi un construct fals creat pentru a proteja o stima de sine fragila. Niciodata un “prea mult” nu are legatura cu zona de sanatate psihica.

 

  1. Se mai poate lucra la stima de sine si daca am trecut de prima tinerete?

Stima de sine se poate lucra oricand, cu ajutorul unui specialist, urmand un proces terapeutic. E nevoie de multa determinare, de motivatie, pentru a-ti asuma un proces de schimbare. Stima de sine nu se modifica rapid in 7 pasi, asa cum se mai vehiculeaza in social media prin intermediul unui curs, sau un workshop de un weekend. E important ca oamenii sa se pastreze cat mai ancorati in realitate, sa renunte la gandirea magica, pentru a evolua.

Cresterea stimei de sine e un proces de durata, in functie si de ritmul fiecaruia. Pot fi 3, 5, 7, 10 ani.

 

  1. Putem sa ne crestem stima de sine si fara o psihoterapie?

Crestere inseamna si cu 0.1% fata de cum era, nu? Insa e suficient incat sa se produca efecte vizibile in viata? E greu sa se lucreze la stima de sine fara o terapie.

De ce s-ar refuza pana la urma o terapie? Si igiena mentala e la fel de importanta precum cea fizica.

 

  1. Care sunt cele mai importante aspecte la care putem lucra pentru a ne consolida stima de sine?

Pornim mereu de la a ne observa pe noi: ce simtim si ce gandim. Sa ne etichetam emotiile si sa descoperim ce nevoie se afla in spatele fiecarei emotii. Devenind constienti de nevoile noastre trebuie sa ne asumam responsabilitatea pentru satisfacerea lor. Le acceptam ca exista si gasim modalitati de a le satisface, fie direct, prin ce putem face noi pentru noi, fie indirect, cu ajutorul celorlalti.

Continuam cu granitele personale. Cunoscandu-ne, stiind ce avem nevoie, putem trasa limite celorlalti, astfel incat sa ne pastram in siguranta si confort interior. Spunem nu cand ceva, sau cineva nu se potriveste cu noi, ori ne agreseaza si spunem da atunci cand rezonam si ne hraneste.

Noi cu totii avem in interior o voce critica cu care va fi nevoie sa ne imprietenim. Modul in care ne vorbim noua conteaza enorm. E bine sa fii in contact cu realitatea si in acelasi timp sa poti fi bland, intelegator si constructiv cu tine.

Flexibilizarea mentala este un alt punct important. Prin terapie se pot identifica erorile de gandire, specific tuturor oamenilor si se mod modifica, astfel incat sa devii mai rational.

Stabilirea de obiective personale, asumarea lor, expunerea la situatii noi si gestionarea esecului completeaza lista.

 

  1. Ce ati recomanda unei persoane care doreste sa se iubeasca mai mult?

I-as transmite ca viata se poate simti si altfel, as incuraja-o sa-si gaseasca acolo in interiorul ei acel strop de incredere motivatoare sa isi inceapa un proces terapeutic. Nu are nimic de pierdut sa testeze. Acesta e doar un prim pas, insa decisiv pentru existenta ei.