Stiluri de parenting si influenta parintilor asupra copiilor
Rolul parintilor de a creste si de a educa copiii catre o dezvoltare armonioasa si o adultete sanatoasa a fost intotdeauna complicat, dar pentru generatia actuala acest rol pare o adevarata provocare, mai dificil si mai important ca niciodata. Mai mult ca oricand, copiii nostri sunt expusi, in toate sensurile, la foarte multe informatii si stimulari din toate domeniile. Auzim din ce in ce mai des despre copii problematici, despre bullying, despre comportament delicvent, despre probleme de sanatate mintala dezvoltate la varste din ce in ce mai mici, despre parinti din ce in ce mai frustrati si mai disperati in cautarea de explicatii si solutii la problemele copiilor si a relatiei pe care o au cu acestia.
Desi rolul parintilor este acela de a ghida, de a indruma, de a influenta, de a sustine si supraveghea copiii, oamenii aleg maniere diferite pentru a face aceste lucruri. La o extrema se afla cei care doresc sa exercite un control absolut asupra copiilor, punand o mare presiune pe umerii acestora, iar la celalalt pol sunt acei parinti care se limiteaza la a indeplini la un nivel minimal sarcinile propuse de statutul de parinte. Astfel, in acest context, exista mai multe stiluri de parenting. Cu toate acestea, ele pot fi grupate in patru categorii mari, numite stiluri principale de parenting. Parintii manifesta o combinatie a acestora, luand cate ceva din fiecate tip, dar exista totusi note dominante ale unuia dintre stiluri:
- Stilul autoritar ( sau strict, sau dominant)
Cerintele parintilor in acest caz sunt extrem de ridicate, iar raspunsul acestora catre copii este extrem de scazut. Parintii impun reguli stricte, fara explicatii, fara colaborare, a caror incalcare duce la penalizari, pedepse si diverse privari. Acest parinte nu se simte obligat sa ofere explicatii suplimentare. El este rece si detasat de copil, impunand respectul muncii si al efortului.
Acest copil va deveni un adult obedient care poate sa fie eficient in plan profesional, dar este nefericit in plan personal si social, cu o stima de sine scazuta si neincredere in fortele proprii. In functie de temperament, unii copii pot sa devina fie adulti submisivi si dpendenti, fie agresivi ( mascat sau nu), frustrati si cu atitudine defensiva. Copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa fie maleabil, nu va fi sensibil la dorintele altora, el va fi neiertator cu cei care gresesc. El va intampin dificultati in realizarea unei comunicari eficiente, va fi lipsit de initiativa, de curaj si va fi vesnic nemultumit. In consecinta, stima de sine a acestui copil va fi scazuta.
- Stilul democratic ( sau empatic, sau responsiv)
Cerintele parintilor in acest caz sunt extrem de ridicate, iar raspunsul acestora catre copii este de asemenea ridicat, ei sunt extrem de responsivi, de empatici si calzi.
Parintii stabilesc reguli clare, echitabile, consecvente si flexibile in acelasi timp, si tin cont de nevoile copilului lor atunci cand le stabilesc si cand le aplica. Daca regulile sunt incalcate, consecintele sunt discutate si parintii dau ocazia copiilor sa invete comportamente aternative acceptabile. Parintele este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou, spre discutii cu copilul, pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune reguli. Parintele este protector in ideea de a oferi siguranta si un mediu securizant copilului, dar in acelasi timp are suficienta incredere in copil si in capacitatea acestuia de a lua decizii personale. In aces mod parintele ajuta copilul sa capete deprinderi comunicationale eficiente, incurajeaza respectul, autonomia personala.
Copilul va deveni un adult echilibrat emotional, autonom si in general fericit atat in plan personal si interpersonal, increzator in fortele proprii, capabil sa gaseasca solutii bune la situatii dificile si sa le depaseasca cu bine in plan emotional. El va avea performante academice ridicate. Copilul ii va respecta pe altii, va lua in considerare opinia celorlalti, va fi deschis la observatii si critici constructive, va avea curajul sa isi exprime punctul de vedere. El isi va indeplini visele proprii, nu pe cele ale parintilor, se va cunoaste bine pentru a-si alege meseria potrivita. Acesti copii vor cere parerea si opinia parintilor tocmai pentru ca nu le e teama si pentru ca nu s-au simtit niciodata respinsi sau judecati. Nivelul de anxietate si depresie va fi scazut, ca si abuzul de droguri, suicidul si delicventa.
- Stilul permisiv ( sau indulgent )
Cerintele parintilor in acest caz sunt extrem de scazute, aproape inexistente, iar raspunsul este ridicat, ei sunt extrem de permisivi si de responsivi. Parintii sunt indulgenti, au putine cerinte clare de disciplina pe care le aplica inconsecvent, ei cedeaza cu usurinta presiunilor copiilor. Evita confruntarile, nu sunt in stare sa spuna nu, le e teama de a refuza, nu isi responsabilizeaza copilul. In consecinta au asteptari reduse in ceea ce priveste autonomia, maturitatea si autocontrolul acestuia. Acest stil se caracterizeaza prin faptul ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara prea multe restrictii. Dezavantajele acestui stil sunt legate de intelegerea rolului regulilor si limitelor pe care copilul nu le are. El poate sa fie obraznic sau chiar un copil problema. Parintii se pot astepta ca el sa preia controlul, in sensul ca nu va mai face decat ceea ce doreste el si nu va mai accepta sfaturi. Astfel parintele se va simti depasit de situatie. Copilul devenit adult va fi nefericit, egoist, iresponsabil, imatur, cu dificultati de auto-contol emotional, toleranta scazuta la frustrare si probleme de relationare sociala, care nu stie sa ofere pentru a primi. Avand in vedere faptul ca nu s-au putut forma mecanismele motivatiei interne, exista tendinta ca acesti copii sa performeze slab, atat in plan academic, cat si in plan profesional. Un alt risc este acela de a avea probleme cu acceptarea autoritatii altora, precum si a regulilor in general.
- Stilul neimplicat ( sau neglijent, sau indiferent)
Parintii nu au in general asteptari de la copii si nici cerinte, dar nici nu raspund nevoilor acestora. Au o comunicare deficitara cu acesta si ofera foarte putina afectiune, sau chiar sunt “dezacordati” emotional fata de nevoile copilului, trateaza cererile lui cu indiferenta sau ignorare. Se limiteaza la a satisface nevoile de baza ale copilului, in cazul cel mai bun, dar uneori pot sa lipseasca chiar si acestea. Copilul se simte deseori o povara pentru parinti. Acest stil de parenting are efecte negative, devastatatoare asupra formarii atasamentului in copilaria mica, iar efectele pe termen scurt si lung sunt semnificative. Copilul invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori chiar fara responsabilitate. El poate sa dezvolte o stima de sine scazuta ( asemeni copilului crescut pe stilul autoritar), poate sa devina timorat si urmarit de un complex de inferioritate, nu se crede suficient de bun pentru a le atrage atentia parintilor. Copilul crescut in acest fel va fi mai insensibil la sentimentele si dorintele celorlalti, mai apatic, mai pragmatic. Copilul devenit adult va avea probleme de autocontrol, va fi impulsiv, stima de sine foarte scazuta, probleme mari de relationare sociala si dezechilibru psihic. Exista tendinta de a avea probleme cu legea, de delicventa, probleme de respectare a normelor de grup, de control al impulsului, care duc frecvent la comportamente de tip adictie sau suicid.
Avand in vedere stilurile de parenting prezentate, influenta si importanta lor asupra comportamentului si dezvoltarii emotionale a copilului, pare evident ca stilul cel mai eficient si cel care permite o dezvoltare armonioasa si sanatoasa a copilului este stilul democratic. In acest caz copiii percep parintii ca fiind rezonabili, flexibili si echilibrati, accepta mult mai usor regulile stabilite si explicate de acestia, le internalizeaza si integreaza mult mai usor. Ei isi dezvolta responsabilitatea, motivatia interna si autocontrolul, ingrediente cheie ale succesului in viata.
Articolul de fata se doreste a fi util pentru imbunatatirea stiului de parenting adoptat de parinti, corelat evident cu alti factori cum ar fi: temperamentul copilului, mediul cultural, dinamica familiei, etc. Copiii nostri merita sa fie tratati cu respect si consideratie, acceptati neconditionat, incurajati si sprijiniti catre o dezvoltare armonioasa. Solutia este un echilibru intre stilul autoritar si cel permisiv, evitandu-se pe cat posibil neglijarea, deci solutia este indreptata catre aplicarea unui stil de parenting democratic, bazat pe incurajare si pe asumarea consecintelor logice ale comportamentului si pe evitarea pedepselor si a comportamentului abuziv si lipsit de respect. In acest sens incurajarea se centreaza pe: aprecieri si intariri, evidentierea pozitivismului in orice situatie, increderea in capacitatile copilului de a face fata problemelor si greutatilor, incercarea ca esenta a vietii, progres, imbunatatire, utilitate, contributie.
