Sens, autenticitate si apartenenta
Yuval Noah Harari susține că, de-a lungul istoriei, oamenii au fost dispuși să renunțe la căutarea unui sens profund al existenței în favoarea obținerii puterii și progresului tehnologic. Înainte, societățile se bazau pe mituri, religii și ideologii care ofereau un scop existențial, dar în epoca modernă, omul pare să fie mai preocupat de cunoaștere, control și dominație asupra lumii decât de sens.
E o idee provocatoare, dar poate fi interpretată în mai multe moduri. Pe de o parte, tehnologia și știința au oferit un control fără precedent asupra naturii, dar pe de altă parte, multe persoane resimt o criză existențială, o lipsă de scop. Renunțarea la mituri nu a dus neapărat la o înțelegere mai profundă a vieții, ci poate doar la o accelerare a progresului fără o direcție clară.
Mă gândesc, totuși, că accelerarea progresului nu ar trebui să însemne automat diluarea sensului sau dispariția lui. În mod normal, tehnologia și știința ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine lumea și să trăim vieți mai împlinite, nu să ne lase într-un vid existențial. Dar poate problema e că, în goana după putere și control, am neglijat întrebările fundamentale despre ce înseamnă să fii om.
Presiunea socială joacă un rol imens în felul în care ne definim viața și valorile. Dacă lumea în jurul nostru pune accent pe putere, succes material și progres constant, atunci orice altă cale – una bazată pe căutarea sensului, pe introspecție sau pe o existență mai simplă – poate părea o formă de inadecvare sau chiar un eșec.
Asta ridică o întrebare importantă: suntem cu adevărat liberi să ne găsim propriul sens sau suntem prizonierii unei structuri sociale care ne condiționează să căutăm mereu validarea celorlalți? Într-un fel, să găsești un sens autentic poate însemna să ai curajul de a merge împotriva curentului, chiar dacă asta înseamnă să fii privit ca „diferit” sau „neadaptat”.
Dar nu e tocmai asta esența unei căutări autentice? Să ai curajul să trăiești conform propriei înțelegeri a sensului, indiferent de ce spune „tribul”? Adevărata putere nu e în a acumula și a te conforma, ci în a renunța la ceea ce nu e aliniat cu tine și a avea curajul de a trăi autentic. Dar asta nu e deloc ușor, pentru că vine cu riscul de a fi neînțeles, de a pierde anumite avantaje sociale sau de a merge pe un drum mai solitar.
Poate de aceea atât de puțini oameni își permit cu adevărat să caute sensul – pentru că necesită un fel de detașare de normele impuse, iar asta e inconfortabil. Totuși, cei care reușesc să facă acest pas par să găsească un alt fel de putere, una mai profundă și mai autentică.
Si poate că problema nu e în a renunța la validarea socială în sine, ci în a găsi un mediu în care să fii validat pentru cine ești cu adevărat, nu pentru cine „ar trebui” să fii. Adică să găsești oamenii și contextul potrivit în care autenticitatea ta nu te exclude, ci te apropie de ceilalți. Autenticitatea si apartenența nu ar trebui sa fie incompatibile. Cu siguranță nu e o fantezie, ci o viziune spre care merită să tindem, chiar dacă nu e ușor de atins.
