Când părinții divorțează
Divorțul este un proces asociat cu un grad mare de suferință și anxietate pentru parteneri. Atunci când aceștia au copii, situația devine mai complicată. Părinții încearcă să-și gestioneze propriile conflicte și emoții cu privire la separare și felul în care va arăta ulterior viața lor, iar disponibilitatea de a fi alături de copiii lor scade în mod firesc.
Reacția copiilor la anunțul divorțului poate fi suficient de variată și impredictibilă încât să le fie dificil părinților lor să înțeleagă modul în care aceștia gestionează informația. Cu toate astea, sentimentele comune în general sunt de neputință, tristețe, anxietate și vină.
Studiile arată că cei mici (3-5 ani) văd cuplul parental drept o unitate fuzională și pot avea impresia că dacă un părinte părăsește căminul, celălalt o va face și el, drept urmare va fi abandonat.
Preșcolarii sunt predispuși cu precădere sentimentului că separarea s-a produs în urma a ceva ce au făcut sau nu au făcut ei: experiențele pe care le trăiesc sunt, pentru ei, mereu în relație cu propriile acțiuni.
Preadolescenții se pot confrunta cu conflicte interne asupra binelui și răului și găsirea unui vinovat pentru divorț între cei doi părinți și formând o alianță cu celălalt. Adolescenții pot reacționa prin ajustarea rolului din familie sau prin schimbări în sfera socială și școlară, iar independența pe care o exersează în mod firesc în această etapă îi ajută să se retragă din tensiunea familială până după consumarea ei.
Atunci când părinții se ceartă, copiilor le va fi tulburat sentimentul de siguranță. Ambele extreme pot fi dăunătoare: atât violența fizică sau verbală în fața copiilor, cât și evitarea oricăror discuții în contradictoriu; copiii simt când ceva important nu se discută și pot umple golul tăcerii cu fantasme înspăimântătoare. Comunicarea ideală e făcută într-un limbaj accesibil, ușor de înțeles de către copil și îi lasă ocazia să-și adreseze propriile întrebări și temeri.
Fiecare copil are propriul mod de a se raporta la situație: fie prin emoții intense negative, fie prin paradoxalul râs, lăsând pentru mai târziu trecerea prin dificilul proces al integrării informației. Înțelegerea și tratarea cu empatie, răbdare și respect emoțiile, suferința și ritmul copiilor sunt modalitatea optimă prin care părinții să gestioneze această perioadă dificilă prin care trec.
Când divorțul nu poate fi evitat, el poate fi realizat fără prea mari daune dacă părinții își stabilesc un scop în continuarea creșterii copiilor în parteneriat. Este firească trecerea prin sentimente de furie, suferință, dar în timp, mai ales dacă sunt copii la mijloc, e necesară găsirea căilor prin care să reușească să colaboreze pentru starea de bine a copiilor.
Există, totuși o oportunitate când părinții își refac viața cu alți parteneri. Copiii au șansa de a-și completa familia și să aibă experiențe noi, bogate. În definitiv, e mai bine pentru copii să aibă doi părinți divorțați și fericiți, decât împreună și în suferință.
Sursa foto: Bonnie Kittle, Unsplash
